FlashPolitica si administratie

I-au iertat cu debranşarea, până după sărbători

Sorina Popa

Să fim mai buni, înainte de sărbători. După acest principiu se pare că s-a ghidat şi conducerea societăţii Apa Prod, atunci când a fost de acord cu reeşalonarea datoriilor Primăriei Şoimuş şi ale Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Cu toate că operatorul de apă a trimis o somaţie din data de 13 decembrie către CEH, pentru că înregistrează o restanţă la plata apei de aproape 800.000 de lei, nu s-a putut achita nici o factură, din cauza situaţiei incerte în care se află Complexul. În aceste condiţii, în urma discuţiilor dintre cele două părţi, s-a ajuns la un numitor comun, acela de a nu opri furnizarea apei către Termocentrala Mintia. „S-a împărţit datoria în trei rate, iar până la 31 decembrie 2016 trebuie să se achite prima rată plus factura curentă, în cazul CEH”, a declarat Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al Apa Prod SA.
Şi locuitorii comunei Şoimuş pot răsufla uşuraţi, după ce, în urma unei adrese transmise de către Primăria Şoimuş societăţii Apa Prod, operatorul a decis să amâne debranşarea de la alimentarea cu apă. „Vă solicităm o amânare a debranşării de la reţeaua de alimentare cu apă până în 27 decembrie 2016, dată la care vom efectua plata conform înţelegerii de eşalonare. Motivul neplăţii este lipsa creditelor bugetare. Doar la 7 zile după şedinţa de Consiliu Local, Direcţia Finanţelor Publice va aproba deschiderea creditelor şi vom putea face plata”, se arată în adresa Primăriei Şoimuş către SC Apa Prod SA.
Conducerea Apa Prod a fost de acord cu acest lucru. Dacă, însă, nu se achită cei 75.000 de lei, furnizarea apei în comuna Şoimuş va fi sistată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura