Sport

Hunedorenii, în top la „Cupa Dacicus”

Ciprian Marinuţ

Karatiştii de la Dacicus Orăştie şi cei de la  Enpi Brad au ocupat locurile unu şi patru în ierarhia pe cluburi la „Cupa Dacicus”, competiţie cu participare internaţională, ajunsă la ediţia a 23-a.

Şi-au păstrat trofeul
Sportivii hunedoreni care au adoptat „calea mâinii goale” (kara înseamnă gol, te înseamnă mână, iar do înseamnă cale n.r.) au ajuns departe pe drumul performanţei la competiţia desfăşurată la finalul săptămânii, la Orăştie. Cei mai rapizi, precişi şi abili s-au dovedit karatiştii clubului gazdă, Dacicus Orăştie, dar rezultate bune au avut şi cei de la Enpi Brad, Hard Steel Hunedoara, Kihon Deva şi CFR Simeria. „Dacii” antrenaţi de Nicolae Iordăchescu au reuşit 10 clasări pe locul unu, opt clasări pe locul secund şi opt prezenţe pe utima treaptă a podiumului, bilanţ cu care au avut cel mai bun punctaj din competiţie şi au cucerit şi în acest an trofeul „Cupei Dacicus”. Pe locurile următoare la nivel de cluburi s-au clasat Shodan Timişoara, Banzai Arad şi Enpi Brad (două locuri unu, şase locuri doi şi două locuri trei).  Kihon Deva a adunat două medalii de aur şi două de argint, Hard Steel Hunedoara şi-a trecut în cont trei medalii de argint, iar CFR Simeria a obţinut o medalie de aur şi una de argint. „La start, s-au aflat numeroşi campioni europeni şi naţionali, iar nivelul competiţional a fost unul foarte bun. Din acest motiv, arbitrul principal, Marian Meşinschi, a comparat Cupa Dacicus cu competiţia de la Subotica (Serbia). Ne bucurăm că ne-am apărat trofeul şi în acest an şi sperăm să avem rezultate la fel de bune şi la Campionatul European din luna mai”, a spus Nicolae Iordăchescu. La întrecere, a participat şi Mihail Plop, sportiv de la Dacicus Orăştie, care a primit recent ordinul meritul sportiv clasa I din partea preşedintelui României.
Întrecerea a aliniat la start 164 de sportivi la kata şi 119 la kumite, de la 20 de cluburi din România şi Serbia, afiliate la patru federaţii: WKC, FRKM, Nipon Karate, FRAM.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura