Actualitate

Hunedorenii cu credite în franci elveţieni iau atitudine. A venit la bancă, plină de mărunţiş

02 maruntisNatalia Bumbac

Prima voce nemulţumită din rândul hunedorenilor care au credite în franci elveţieni (CHF) s-a făcut auzită ieri. La fel cum au
procedat şi alte persoane din alte colţuri ale ţării, Georgiana Boiţa, din Simeria, a venit la filiala Băncii OTP din Deva, pentru a-şi achita rata lunară de 1.600 de lei. Dar în semn de protest, tânăra a adus 310 lei în monede de 5, 10 şi 50 de bani, 60 de lei în bancnote de un leu, restul fiind bancnote de 100 lei, întreaga sumă de bani având o greutate de şapte kilograme.
Georgiana Boiţa ne-a declarat că a accesat un credit ipotecar în valoare de 55.000 CHF. După şapte ani în care a achitat lunar câte 370 de franci elveţieni, a constatat că mai are de plătit 50.000 de CHF. Şi nu doar asta ar fi problema. Una dintre  nemulţumirile Georgianei este majorarea ratei lunare de la aproximativ 600 de lei, cât era iniţial, la 1.600 lei lunar, sumă care constituie 70 la sută din întregul venit al familiei. Un alt motiv de indignare al tinerei este refuzul băncilor de a dialoga cu creditorii pentru a găsi o soluţie, astfel încât, persoanele care au apelat la credite în franci elveţieni să poată achita ratele în condiţii umane, fără a fi nevoiţi să se sacrifice.
Băncile refuză să calculeze ratele la cursul valutar din 2007, susţinând că în acest mod ar intra în faliment. Totuşi, conform calculelor Georgianei, tot ce a plătit în cei şapte ani, aproximativ 28.000 de CHF, au fost dobânzile băncii, deoarece soldul creditului nu a scăzut decât cu 5.000 de CHF. Tânăra speră să i se alăture şi alte persoane în demersul ei, nădăjduind că într-un final vor fi trataţi cu mai multă atenţie de către bancă.
Pentru a număra banii aduşi de Georgiana, angajaţii de la filiala Băncii OTP din Deva au avut nevoie de trei ore.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura