Hunedoreanul Vili Rupa, achitat de acuzaţiile aduse acum 14 ani

1 martie 2012 | 18 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Cristina Ghenea

După 14 ani de când a fost acuzat de trafic de mercur şi ultraj, Vili Rupa (foto) a fost achitat. Sentinţa a fost dată în această săptămână de magistraţii Tribunalului Arad.
Povestea hunedoreanului a început în 1998, când a fost acuzat de trafic cu mercur. Vili Rupa susţine că atunci a avut loc şi o percheziţie la domiciliul său, în urma căreia a fost arestat pentru 81 de zile. Bărbatul spune că pe toată perioada detenţiei, a fost torturat, atât de poliţişti, cât şi de procurori, după care a fost condamnat pe nedrept, la un an şi două luni de închisoare. După 10 ani de procese la CEDO, în 2008, Vili Rupa şi-a demonstrat toate afirmaţiile. Astfel, statul român a fost obligat la plata a 30.000 de euro, cu titlu de daune morale, după ce s-a stabilit că bărbatul a fost tratat incorect şi că procesul trebuie rejudecat.
Săptămâna aceasta, magistraţii Tribunalului Arad l-au achitat pe Vili Rupa de acuzaţii. „Instanţa achită inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de substanţe toxice, schimbă încadrarea juridică a celor două infracţiuni de ultraj prin ameninţare şi constată că părţile vătămate Ioan Teodor Roşca şi Georgel Cernat nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Dispune restituirea cuţitului şi toporului înregistrate în registrul de corpuri delicte, iar cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului“ – se arată în sentinţa dată de judecători. După 14 ani de când a fost acuzat, Vili Rupa este mulţumit că prin această achitare, a reuşit să demonstreze că are dreptate şi susţine că va continua să lupte, pentru a câştiga şi drepturile materiale pe care le merită.

Comentarii (18)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. rupa vili spune:

    Lupta impotriva interlopilor cu legitimatie de la stat trebuie sa continue ,nu va pierdeti speranta ,aveti dreptate continuati ,asa demonstrati ca sunteti luptatori pentru dreptatea nationala .

  2. Valter Cojman spune:

    Foarte bine Vili… si FELICITARI!

  3. Nicu Coman spune:

    Felicitari si bravo ,Vili!!!!!La ora actuala este foarte greu sa-ti dovedesti nevinovatia…mai alers cind in spate mai ai si niste corupti care te acuza….INCA O DATA FELICITARI,,,

  4. Radu Barb spune:

    Vili, te felicit pentru darzenie si succesul dobandit. Te rog sa arunci o privire aici:

    http://www.facebook.com/pages/Victimile-impozitului-forfetar-OUG-342009-cer-anularea-datoriilor/356574714370901

    …si sa ma sfatuiesti cum pot sa dau statul in judecata pentru aceasta nedreptate.

    Onoare.

  5. Dave spune:

    …s-a dovedit încă odată că Justiţia chiar VEDE!!!…cred că i-a văzut faţa asta de interlop, a acestui personaj dubios şi s-a speriat!!! Omul ăsta chiar arată a interlp şi chiar ESTE!!!..incă odată divizia interlopilor şi-a bătut joc de cei care contribuie la salariul judecătorilor!!! Ruşine de trei ori!!!

  6. abc spune:

    ASA ESTE JUSTITIA IA VAZUT FATA DE INTERLOP SI LA LASAT IN PACE IA DAT CREZARE. CINE ESTI TU RUPA VILI? AI UITAT CIND FACEAI SCANDAL PRIN MICRO 7 LA NOI? PRIN BARURI IN ORAS? CINE TE CUNOASTE POATE SPUNE MAI MULTE CINE NU SA ISI TINA GURA.CE NU ITI CONVINE FACI IMEDIAT GREVA DAR NU UITA VREMEA TA A TRECUT SI ASA NU AI CE ZICE.ESTI O JIGODIE ATIT.

  7. rupa vili spune:

    multumesc celor care m-au felicitat ,Dave si abc de ce nu aveti respect pentru lupta unui om singur impotriva interlopilor cu legitimatie de la stat care a demonstrat ca are dreptate .

  8. rupa vili spune:

    am fost torturat nevinovat si inchis nevinovat si am demonstrat asta si la CEDO si in Romania ,cei vinovati trebuie pedepsiti nu sa spuna ca sau prescris faptele pentru ei .

  9. kandice spune:

    aici nu era vb. numai de faptele acestui domn… ci de modul abuziv in care suntem judecati… iti faci bn. treaba? esti profesionist… ti-o faci prin maltratare? esti si abuzator si periculos daca pe cel periculos il pui in situatia de a ceda numai daca il calci in picioare …aici este vb. si de abuz in serviciu si de neprofesionalism… cunosc persoane ale acestei institutii atat de corecte si de performante incat ma gandesc cu groaza de ce acestia isi suporta colegii fara sa-i indrepte si sa ii redirectioneze catre acest stil corect si coerent de a pune infractorii la zid… vrem dreptate ptr toata lumea nu numai ptr cei pe care i-am lasat la coada VACII fara resurse de au ajuns si infractori cu voia lor….e mult de spus

  10. rupavili spune:

    Politistii , procurorii si judecatorii au castigat salarii de 200 de miliarde lei in 15 ani de cand ma judec cu ei , pentru ca au incalcat legea cu buna stiinta, am fost torturat nevinovat si nici unul dintre ei nu a fost pedepsit , in schimb am fost amenintat ca , o sa fiu arestat prin alta inscenare si omorat in inchisoare . Statul Roman de ce este obligat sa plateasca , interlopi cu legitimatie de la stat ,infractori periculosi pentru societatea civila ?

  11. rupavili spune:

    Va blestem pe voi functionari de la stat(politisti,procurori,judecatori ) care ati incalcat legea cu buna stiinta , facand abuzuri grave asupra cetatenilor , distrugandu-le viitorul ,ati devenit interlopi cu legitimatie de stat ,Sa va arda sungele in corp cum arde lemnele sub gratare si sa aud de voi ca ati facut infarct miocardic ,la biroul unde lucrati .
    Jigodii ordinare ale zilei de azi ce ati devenit ,infractori periculosi pentru societatea civila ce sunteti !

    Justitiarul de Hunedoara

  12. un observator spune:

    esti un idiot si un analfabet.mi-e greata de indivizi de teapa ta!

  13. rupavili spune:

    Jigodie umana ce esti ,ai mancat mult rahat de a inceput sa-ti fie greata .

  14. rupavili spune:

    Am fost amenintat ca o sa fiu omorat de interlopii cu legitimatie de la stat ,cand nu mai auziti de mine ,sa aveti curaj sa vorbiti de lupta mea in care am castigat la CEDO doua procese impotriva romanilor care lucreaza la stat si incalca legea cu buna stiinta .

    Nu e nici o gluma vorbesc foarte serios , me-au vopsit usa trei zile cu litera X si a patra zi mi sa aruncat cu o solutie pe presul de la usa ,care mirosea a mortaciune .

    Justitiarul de Hunedoara

  15. rupavili spune:

    Politistii , procurorii si judecatorii au castigat salarii de 200 de miliarde lei in 15 ani de cand ma judec cu ei , pentru ca au incalcat legea cu buna stiinta, am fost torturat nevinovat si nici unul dintre ei nu a fost pedepsit , in schimb am fost amenintat ca , o sa fiu arestat prin alta inscenare si omorat in inchisoare . Statul Roman de ce este obligat sa plateasca , interlopi cu legitimatie de la stat ,infractori periculosi pentru societatea civila ?

    Justitiarul de Hunedoara

  16. Vili Rupa spune:

    Răzbunarea mafiei din justiție a fost făcută prin înscenarea care sau răzbunat prin recidivare în anul 2014 prin arestarea mea Nevinovat , pentru acuzația de omor calificat ,prin forța și autoritatea legii care o au acești păcătoși și necredincioși de needucați de magistrați interlopi legitimați de stat . Asta le este educația ,să se răzbune pe omul care se luptă pentru dreptate . Lupta continuă ,nu s-a terminat ,o să merg la CEDO din nou și voi câștiga .

    Regele Dreptății „”„

  17. Vili Rupa spune:

    În anul 1998 la orele cinci dimineața au intrat peste mine în apartament polițiștii fără mandat de percheziție ,fără mandat de aducere , fără mandat de arestare ,au fost în jur de 50 de polițiști ,m-au bătut la ușă și m-au arestat nevinovat .Am fost bătut de polițiști nevinovat de mi s-au spart dinții din gura, am fost legat în lanțuri și la mâini și la picioare și o bara de fier legata de lanțuri, timp de 81 de zile, colegi de celula ma ștergeau la fund, când mergeam la wc, nu am avut voie sa ma spăl pe corpul meu, eram plin de pureci și bube, am stat într-o camera foarte răcoroasă cu șoareci prin saltea și șobolani care săreau din wc, cu un wc neacoperit , cu grati la geam ,cu plasă la geam ,pe cameră de izolare , am fost dus la proces de șapte ori în fața judecătoarei Rodica Ghilea în lanțuri pe picioare și cătușe la mâini, am demonstrat asta la CEDO în dosarul 58478/2000, și acum când am depus reclamație împotriva lor mi sa respins ,pe motiv ca s-au prescris faptele, și nu are ce sa le facă a spus judecătoarea, eu am depus cerere la CEDO în termenul legal, guvernul a fost înștiințat, trebuia sa suspende prescrierea pana la decizia CEDO, dar vad ca nu se tine cont nici de hotărârea de la CEDO, am depus reclamații împotriva lor și sa dat NUP, și m-au amenințat ca ma împușcă. Acum după ce am câștigat la CEDO a doua oara în dosarul 37971/2002 , mau amenințat că o să mi se facă o înscenare și o sa fiu arestat și spânzurat în celula. Când am fost eliberat nu am avut dreptul sa muncesc ,pe motiv ca aveam cazier . Acești interlopi cu legitimație de la stat ,polițiști și magistrați care au încălcat legea cu buna știința ,trebuie pedepsiți urgent. Am două sentințe de Achitare definitive în România și două decizii date de CEDO în favoarea mea . O procuroare de la parchetul din Deva pe nume Hurdubeu Cristina Adriana a spus că ea este un interlop cu legitimație de la stat și nimeni nu are ce să-i facă ,de față a fost o avocată Negrea Natalia și doi polițiști și o grefieră și o cameră de filmat ,este înregistrat tot ce a vorbit .Mi sau înșcenat și fabricat dosare prin forța și autoritatea legii . Un criminal psihopat pe nume Selaru Petru m-a amenințat că mă omoară în fața procuroarei Hurdubeu Cristina Adriana și a polițistului Mircea Pitulescu ,acesta a depus mărturie mincinoasă împotriva mea în dosarul care mi s-a înscenat de o infracțiune foarte gravă de omor deosebit de grav ,am făcut plângere penală și mi s-a respins ,prin lege vor să mă omoare ,au dat aprobare .Nici un păcătos și necredincios de needucat dintre interlopii cu legitimație de la stat nu este pedepsit .Nici pentru abuz în serviciul nici pentru represiune nedreaptă asupra mea ,nici pentru violare de domiciliu ,nici pentru tortură fizică ,nici pentru proces nelegal . Ce sa mai fac?

  18. Vili Rupa spune:

    Am spus eu bine , am avut parte de interlopi cu legitimație de la stat în funcțiile publice , acești păcătoși și necredincioși de needucați au distrus destine umane printre care mă număr și eu , pe acest pământ putred de corupt de ură ,discordie ,trufie,indiscreție,fățărnicie,răutate,minciună ,prin forța și autoritatea care le-a dato legea .

    Diavolii păcătoși și necredincioși de needucați care au devenit interlopi cu legitimație de la stat ,au călcat în picioare toată pregătirea școlară , educația în facultate și știința acumulată în magistratură în fața cazului meu .Au devenit infractori periculoși prin represiunea nedreaptă făcută asupra mea .

    Virtutea mea unește și stăpânește ce moartea nu poate să despartă ”„”

    Regele Dreptății „”„

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Şi Hărăul s-a conectat cu lumea, prin Biblionet

De ieri, comuna Hărău beneficiază de programul Biblionet, acesta făcând parte dintr-un proiect dezvoltat de Fundaţia Bill&Melinda Gates. La inaugurarea...

Unde îşi donează parlamentarii PSD indemnizaţiile

Parlamentarii PSD din judeţul Hunedoara nu îşi vor supăra liderul politic, adică pe Victor Ponta şi îşi vor dona indemnizaţile,...

Se va pune cruce pe Liga lui Miron Cozma?

Înfiinţată de fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului ar putea deveni, în...

Închide