Hunedoreancă amendată pentru că a pus pe jar poliţiştii cu o alarmă falsă

Maximilian Gânju

O femeie de 31 de ani, din Hunedoara, a apelat serviciul de urgenţă şi i-a spus operatorului că a fost răpită de un individ. Înainte de a închide telefonul, femeia a mai precizat că se află într-o maşină de culoare neagră.
Poliţiştii au mobilizat forţe impresionante pentru ceea ce părea un caz extrem de grav. Practic, au blocat oraşul Oţelu Roşu cu filtre şi în scurt timp au descoperit maşina „răpitorului“.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Caraş-Severin, duminică, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 22.45, o femeie în vârstă de 31 de ani, din Hunedoara, a sunat la 112, spunând că a fost răpită de un necunoscut de pe raza localităţii Bucova şi urcată într-un autoturism de culoare neagră. Urmare a celor sesizate, a fost alarmat întregul efectiv al Poliţiei din Oţelu Roşu, în cel mai scurt timp fiind instituite filtre. În jurul orei 23.30, la intrarea în Oţelu Roşu, poliţiştii au depistat un autoturism care corespundea datelor comunicate de femeie. La efectuarea semnalului regulamentar de oprire al poliţiştilor, şoferul autoturismului a refuzat să oprească, motiv pentru care a fost urmărit, reuşindu-se prinderea acestuia pe raza localităţii Obreja.
Poliţiştii au identificat în autoturism trei persoane: un bărbat de 50 de ani, din Bozovici, aflat la volanul maşinii, femeia de 31 de ani, din Hunedoara, aflată pe locul din dreapta-faţă în autoturism şi un bărbat de 58 de ani, din Vărădia, pe bancheta din spate. Duşi la sediul Poliţiei din Oţelu Roşu, la audieri a ieşit totul la iveală. Femeia a mers la rude în Bucova, a fost contactată de concubinul ei şi au convenit să meargă la el acasă. Pe drum s-au certat şi femeia a sunat la 112 pentru a-l speria, inventând povestea cu răpirea. Pentru că a pus pe drumuri degeaba autorităţile, hunedoreanca a primit o pedeapsă blândă, respectiv o amendă de 1.500 de lei. Şi concubinul ei a fost amendat cu 2.450 de lei, pentru mai multe nereguli privind autovehiculul pe care-l conducea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Tâlhăreau oamenii în plină stradă

Doi adolescenţi de 17 şi 18 ani din judeţ au încăput pe mâna poliţiştilor după ce s-au dedat la tâlhării.

O soacră cumsecade, înşelată de bani de un ginere fals

O pensionară de 77 de ani, din municipiul Hunedoara, şi-a dat toate economiile pe apa Sâmbetei, după ce a fost

O brăţară din aur considerată dacică a fost confiscată de poliţiştii din Olt

Poliţiştii din Olt au ridicat de la un bărbat o brăţară din aur de 24 ct, de 108 grame, despre

Închide