Hunedorean, victimă a clanului mafiot condus de Băhăian

18 ianuarie 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment

Un hunedorean este implicat în gruparea mafiotă condusă de Sergiu Băhăian. Istvan Kertesz, din Vulcan, a devenit administratorul firmei Dezmembrări Impex SRL Galaţi în 2004.
Înaintea acestuia, la cârma societăţii comerciale se afla Valentin Şlepag, unul dintre locotenenţii lui Băhăian. Tranzacţia a fost însă pur formală, pentru că Şlepag a continuat să efectueze operaţiuni comerciale în numele societăţii amintite. Pentru justificarea acestora, folosea documente fiscale ce aparţineau societăţii respective. De la această firmă, au dispărut ca prin farmec, 3.000 de tone de tablă. Organele de control nu au reuşit să-l găsească pe Istvan Kertesz, el dispărând de la domiciliu.

Posibil să fie mort
„Din informaţiile pe care le deţinem la această oră, Istvan Kertesz nu figurează în baza de date a Inspectoratului General al Poliţiei Române”, a declarat agentul Adriana Voina, de la Biroul de presă al IPJ Hunedoara. „Nu am primit nici o solicitare pentru efectuarea unor verificări vis-a-vis de cazul de la Constanţa”, a declarat comisarul şef Marcel Zaharie, adjunct al şefului IPJ Hunedoara. Este foarte posibil ca şi hunedoreanul Istvan Kertesz, ca şi Cernat Lucian, Leonte Emilian, Ulezu Ionel, Captalan Petrică, să fi fost omorât, pentru a nu divulga autorităţilor modul ilicit în care s-au desfăşurat activităţile comerciale prin intermediul firmei la care acesta era administrator. (N. Popa)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Reunire fără căpitan

FC Hunedoara, lidera Ligii a IV-a, îşi va relua, azi, la Stadionul „Michael Klein”, pregătirile pentru retur, fără căpitanul Mario...

Cetate, „ucisă” de ambulanţă

Handbalistele de la Cetate Deva au pierdut la masa verde meciul de sâmbătă cu HCM Roman, deoarece ambulanţa, contractată şi...

Nu îşi aminteşte cum a ajuns sus pe munte

O femeie de 35 de ani din Vulcan a fost găsită de jandarmii montani la cota 1.500 din Staţiunea Parâng,...

Închide