Hunedorean anchetat pentru evaziune de peste 1.000.000 de lei

11 ianuarie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Un hunedorean, de 32 de ani, a ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind suspect de evaziune fiscală şi delapidare, cu un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei. Acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, unde procurorii au dispus punerea lui sub control judiciar pentru 60 de zile, măsura putând fi contestată în instanţă.
Conform unor surse din anchetă, bărbatul se numeşte Mircea Bogdan şi este originar din comuna Dobra. Firmele pe care le administrează acesta au sediul în Bretea Mureşană, cu activitate în domeniul comercializării materialelor de construcţii. Potrivit probatoriului întocmit de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Hunedoara, în perioada 2012-2014, hunedoreanul s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat prin omisiunea înregistrării în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale, precum şi prin înregistrarea de facturi fiscale false de la societăţi inactive din punct de vedere fiscal sau care nu confirmă realitatea operaţiunilor. În urma acestor activităţi, administratorul ar fi cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei. Totodată, procurorii îl acuză pe bărbatul de 32 de ani că a sustras anumite sume de bani nejustificate din conturile firmelor, motiv pentru care este învinuit de delapidare. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi a stabilirii implicării altor persoane în comiterea infracţiunilor care fac obiectul cauzei. (N.Bumbac)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Violatorul minorei de 12 ani rămâne după gratii

Bărbatul de 44 de ani, din Petrila, cercetat pentru că a abuzat sexual o fetiţă de 12 ani, dar şi...

Cu toate că afară este ger de să nu scoţi mâţa din casă: Un devean înoată în apa îngheţată a Streiului

Un devean pasionat de înot s-a aruncat în apele Râului Strei, când afară temperatura era de minus 14 grade Celsius....

A dispărut de sub nasul oamenilor legii

Un bărbat de 39 de ani, originar din judeţul Argeş, căutat la nivel internaţional pentru infracţiuni pe care le-a săvârşit...

Închide