Politica si administratie

Hunedoara: taxele şi impozitele în reabilitare

04 Consiliul local Hunedoara 7Oana Mihnea

Ieri, aleşii locali de la Hunedoara s-au întrunit în şedinţă extraordinară pentru a decide soarta taxelor, impozitelor şi a tarifelor pentru diferite unităţi aflate în subordinea primăriei. Fiind vorba despre latura financiară, vocile consilierilor locali s-au făcut auzite, în special la sectorul de taxe şi impozite.

Persoanele juridice, impozitate la maximum
Per total, valoarea taxelor şi a impozitelor va rămâne aceeaşi ca şi în anul trecut. Pe alocuri, se ivesc unele creşteri. Consilierul Maria Mornea a ridicat în şedinţă problema cotei impozitului pentru persoanele juridice. În sensul că, potrivit unui articol din proiectul de hotărâre, pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul pe clădiri se calculează în cuantum de 0,2 la sută din valoarea impozabilă. În Noul Cod Fiscal, limita minimă este de 0,08 la sută, iar maximă de 0,2 la sută, ceea ce înseamnă că s-a stabilit cota de impozitare la nivelul cel mai ridicat. De asemenea, pentru clădirile nerezidenţiale ale persoanelor juridice, impozitul s-a calculat la 1,3  la sută, tot la limita maximă. Maria Mornea a precizat că nu este corect faţă de această categorie de persoane să fie nevoite să plătească la acest nivel. De aceea, consilierul a făcut amendamente la proiectul de hotărâre, în ideea în care cota de 0,2 la sută să fie scăzută la 0,1 la sută şi cea de 1,3 la sută, la 1 la sută, aşa cum erau prevăzute anul trecut. Mai mult, tot Maria Mornea a cerut modificarea valorii taxei pentru viza semestrială pentru atestatul de producător, de la 20 de lei, la 10 lei. Amendamentele au trecut cu unanimitate de voturi din partea colegilor săi.

Mărunte, dar importante
O altă schimbare faţă de anul anterior îi priveşte pe proprietarii  care nu au actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii trei ani, fiind stabilită pentru anul viitor cota impozitului de cinci la sută, faţă de 20 la sută, cât era înainte. Această scădere însă atrage după sine o creştere pentru cei care au reevaluat clădirile, în acest fel administraţia locală mizând pe faptul că vor atrage bani la bugetul local. Pe lângă toate acestea, aleşii locali au reuşit să mai modifice unele taxe. Mai precis, cei care doresc să închirieze spaţii aparţinând domeniului public al municipiului pentru cabinete medicale vor plăti între cinci lei şi 8 lei pe mp, în funcţie de zonă, iar taxa de intrare la Grădina Zoologică pentru grupuri de adulţi mai mari de 30 de persoane să fie de 1 leu, la fel cum este pentru studenţi sau pensionari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura