Hunedoara, gazda campionatului naţional de înot în bazin scurt

Pentru al 17-lea an consecutiv, municipiul Hunedoara va fi gazda campionatului naţional de înot în bazin scurt (25 de metri) pentru seniori, tineret şi juniori. Competiţia va avea loc în bazinul din cadrul Complexului Sportiv „Michael Klein”, urmând să aibă la start cei mai valoroşi înotători ai ţării.

Participare numeroasă
Începând de azi şi până duminică, Hunedoara va fi gazda, la fel ca şi în ultimii 16 ani, a campionatului naţional de înot în bazin scurt pentru seniori, tineret şi juniori. Întrecerea este organizată de către Primăria municipiului Hunedoara în colaborare cu Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern. S-au înscris în concurs 315 sportivi de la 50 de cluburi din toată ţara, urmând să fie prezenţi cei mai valoroşi înotători ai României.

11 hunedoreni printre competitori
Astfel, printre cei care se vor regăsi la Hunedoara vor fi Robert Glinta, Andrei Grădinaru, dar şi foştii hunedoreni Alexandru Ancuţa, Alexandru Bădeaţă şi Adelina Buzdugan, care acum reprezintă clubul Universitatea Piteşti. CSŞ Hunedoara, clubul gazdă, va avea în competiţie un număr de 11 sportivi, cu şanse de a urca pe podium în competiţiile de juniori. Aceştia sunt Daria Budriş, Iulia Aconstantinese, Alina Perju, Raluca Mera, Maria Mira, Victor Iacob, Vlad Fântână, Raul Bădărău, Andrei Păduraru, George Iloviceanu şi Arnold Marton. Competiţia va avea în cele patru zile de concurs câte două reuniuni pe zi. Astfel, în fiecare zi la ora 10.00 se vor desfăşura întrecerile din serii iar de la ora 17.00 vor avea loc finalele. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Autobergamo îşi începe aventura în elita Europei

Campioana României la futsal, Autobergamo Deva, va debuta azi în Elite Round din UEFA Futsal Cup, urmând să întâlnească la...

Expoziţie personală de fotografie Marius Olariu

Astăzi, joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 17, la Galeria de Artă „Forma” din Deva va avea loc vernisajul

Duminică, societatea civilă şi sindicaliştii ies în stradă

Blocul Naţional Sindical, Cartel Alfa şi organizaţiile civice anunţă acţiuni comune de protest împotriva modificării legilor justiţiei şi a legislaţiei...

Închide