Categories: ComunitateFlash

Huiduieli şi fluierături în faţa prefecturii

Loredana Goangă

Cei aproape 50 de poştaşi hunedoreni care au pichetat, ieri, Prefectura Hunedoara şi-au manifestat nemulţumirea faţă de conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, cerându-i directorului general, Ion Smeeianu, să îşi părăsească funcţia. Aceştia nu au ezitat să huiduie, să fluiere şi să strige: „Demisia! Demisia!”.
O bună parte din protestatari a purtat veste cu iniţialele „SLPR” şi deşi nu au avut nici o pancartă, un bărbat a fluturat steagul sindicatului.
Oamenii au spus că lucrează în condiţii foarte grele, pe bani puţini şi nimănui nu îi pasă. Unul dintre agenţii poştali a declarat că atunci când trebuie să meargă dintr-un sat în altul foloseşte tractorul, iar motorina este plătită din propriul buzunar.
Lucrătorii poştali ameninţă că nu vor înceta protestele până nu vor obţine demisia conducerii, dar şi salarii mai mari, agajarea imediată a personalului necesar, dar şi concediu de odihnă mai mare cu trei zile.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

6 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

6 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

6 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

6 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

6 ore ago