ActualitateFlash

Hoţul pensionarelor, din nou, la atac

Florin Constantin Boldijar (foto), tânărul de 21 de ani, care săptămâna trecută i-a furat unei pensionare plasa din mână, ziua în amiaza mare, este principalul suspect al unei tâlhării comise duminică, asupra unei femei din Deva. Miercurea trecută, după ce a fost reţinut de poliţişti, oamenii legii au fost nevoiţi să-l elibereze, pentru că magistraţii au considerat că bărbatul nu prezintă pericol public.

A trântit-o la pământ

Duminică, în jurul orei 14, pe strada Împăratul Traian, din Deva. În timp ce mergea spre casă, o femeie, de 71 de ani, din municipiu, a fost atacată din spate de un bărbat, care i-a smuls geanta din mână, a trântit-o la pământ şi a fugit. „Există bănuieli că tânărul devean, reţinut în urmă cu câteva zile şi eliberat de judecători, este făptuitorul acestei tâlhării, pentru că modul de operare este identic”, a declarat comisarul şef Remus-Cristian Sabău, adjunct al şefului IPJ Hunedoara. În urma tâlhăriei, pensionara, de 71 de ani, a rămas cu 200 de lei pagubă şi fără actele de identitate.

Aceeaşi tactică

Săptămâna trecută, o altă femeie se îndrepta spre casă, când, din spatele ei, a venit în fugă un individ, care i-a smuls plasa din mână. Pensionara avea în sacoşă portofelul cu 150 de lei şi documente. După ce s-a văzut cu prada în mână, hoţul s-a făcut nevăzut, pierzându-se printre blocuri. Datorită faptului că victima a reţinut fizionomia tâlharului, acesta a fost prins şi reţinut de oamenii legii în scurt timp. A doua zi însă, când procurorii au cerut arestarea sa pe 29 de zile, magistraţii au hotărât că Florin Constantin Boldijar nu prezintă pericol public, cu toate că pe data de 20 aprilie a.c., bărbatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi plata a 600 de lei, reprezentând daune materiale, pentru o altă tâlhărie. Condamnarea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Alba-Iulia. (L. Botici)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura