ActualitateFlash

Hoţii de icoane rămân în arest

Hoţii de icoane rămân în arest, după ce magistraţii Tribunalului Hunedoara au admis recursul formulat de procurori. Traian Căldărar, de 63 de ani, şi fiul său de 46 de ani, Danciu Căldărar, ar fi trebuit să fie puşi în libertate ieri.
Dacă în 6 decembrie, magistraţii Judecătoriei Orăştie au considerat că hoţii nu prezintă un pericol şi că pot fi cercetaţi şi în libertate, judecătorii Tribunalului Hunedoara nu au fost de aceeaşi părere. „Instanţa a admis ca fondat recursul declarat de procurori, împotriva deciziei Judecătoriei Orăştie. Astfel, s-a dispus prelungirea măsurii de arest preventiv a inculpaţilor, pe o perioadă de 30 de zile“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Iar pentru că măsura de arest ar fi expirat exact ieri, când magistraţii au „reînnoit-o“, cei doi hoţi n-au mai apucat să plece din arest.
Împreună cu un alt membru al familiei – Danciu Căldărar junior, aflat în libertate, cei doi hoţi din comuna Brateiu, judeţul Sibiu, sunt principalii suspecţi în cazul spargerilor de biserici monument istoric, din judeţele Hunedoara, Mureş şi Vâlcea. Nu mai puţin de 102 icoane vechi, pictate pe lemn şi sticlă şi susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, au fost furate pentru valorificare. Poliţiştii au reuşit să recupereze 66 dintre exemplare, 19 de la diferiţi colecţionari români şi străini, din Ungaria şi Germania, iar celelalte 47 au fost recuperate de la membrii grupării. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura