Hoți prinşi de poliţiştii hunedoreni

21 noiembrie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment

hoti-prinsi-de-politistiPatru bărbați din municipiul Orăștie, au furat 240 kilograme de porumb dintr-o cultură care aparține unei societăți comerciale din comuna Turdaș. Aceștia au vârste cuprinse între 10 și 37 de ani, doi dintre ei fiind minori. Fiind observați în timp ce dădeau târcoale în zona respectivă, n-au apucat bine să așeze porumbul în căruță că polițiștii au fost pe urmele lor și i-au prins cu marfa furată. Prin urmare, pentru fapta lor vor fi cercetați penal pentru furt calificat iar prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei păgubite.

Trei hunedoreni au fost prinși de polițiști după ce au furat mai multe piese din cupru și fier dintr-o unitate industrială din municipiul Hunedoara. Aceștia au vârste cuprinse între 26 și 44 de ani și nu se află la prima infracţiune de acest fel. În perioada octombrie-noiembrie au furat mai multe bunuri din metale grele în valoare de peste 50.000 lei, pe care mai apoi le valorificau la un centru de colectare a fierului vechi din municipiu. Suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva, iar în urma prezentării lor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorii au dispus măsura controlului judiciar. Polițiștii continuă să facă cercetări pentru a stabili întreaga lor activitate infracțională dar prejudiciul nu a fost recuperat până la această oră.  (Oana Mihnea)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat al IGPR, azi, vineri, 21 noiembrie, au loc 31 de percheziţii, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în...

Accident grav în apropiere de Băniţa

     Trei persoane au fost rănite după ce şoferul unui tir, din cauza vitezei, a scăpat mastodontul de sub...

Mesajele lui Traian Berbeceanu către Alina Bica: ”La pușcărie!!!”

  Audierea și ulterior reținerea Alinei Bica, procurorul șef al DIICOT, a avut ecouri și printre angajații structurilor subordonate din județ....

Închide