Hoţi de cărbune prinşi în flagrant

Un grup de hoţii de cărbune, care acţiona cu precădere în Staţia Vulcan, de unde fura cărbune direct din vagoane, a fost monitorizat o bună perioadă de poliţiştii de la Transporturi Petroşani, iar ieri a fost reţinut.

Anchetatorii au cerut sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara, astfel că suspecţii au fost înconjuraţi de mascaţi şi duşi în faţa procurorilor. ”Sunt şapte persoane (patru majore şi trei minore) care au fost prinse în flagrant furând cărbune din garnitura unui tren garat în Staţia CFR Vulcan. Cei şapte sunt cercetaţi pentru furt calificat. Cei patru indivizi majori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului cu propunere de arestare preventivă. Suspecţii sustrăgeau cantităţi importante de huilă, pe care mai apoi o plasau pe piaţa neagră a Văii Jiului. Ei vindeau huila la sac cu preţuri cuprinse între 13 şi 17 lei sacul. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.