Hop şi dascălii cu protestele!

27 februarie 2019 | 6 Comentarii | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Protest, ieri, în faţa sediului Prefecturii Hunedoara. De data aceasta, dascălii au fost cei care au ieşit în stradă, nemulţumiţi de numărul mare de elevi pe clasă. Dacă până acum, dascălii invocau salariile mici, acum au găsit altceva ca să iasă în stradă. Sunt prea mulţi elevi într-o clasă şi profesorii nu fac faţă acestei situaţii. Nici un dascăl nu protestează pentru că părinţii plătesc ore suplimentare, iar profesorii nu achită impozit pe orele particulare.

Ieri, aproximativ 100 de membri ai Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Hunedoara au pichetat sediul prefecturii. Şi în ţară au fost organizate asemenea acţiuni ale membrilor federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”.
Revendicările Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ sunt următoarele: elaborarea pachetului legislativ pentru educaţie – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ şi Guvernul României; majorarea costului standard per preşcolar/elev – faţă de lipsa acută de resurse umane, materiale şi financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgenţă, a tuturor sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor aflate în plată; stoparea violenţei în unităţile de învăţământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum şi a finanţării suplimentare pentru unităţile de învăţământ de masă cu clase în care sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale; instrumente reale, aplicabile în situaţiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocaţie sau perturbă desfăşurarea întregii activităţi a unităţilor de învăţământ; angajarea în mod real a răspunderii celor care aduc prejudicii şcolii.

Loading...

Comentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. gigi spune:

    RESPECT DASCALILOR ACESTEI TARI, RESPECT MEDICILOR ACESTEI TARI !!!
    RUSINE CELOR CARE DENIGREAZA !!!

  2. Hunedorean spune:

    Sa mearga la dulapul de la Cotroceni sa-i invete cum sa-si cumpere sase case din meditatii!

  3. Deva spune:

    sorina popa, lasa-ne! ti-a luat pe dinainte gura, inainte sa gandesti!tu ce scoala ai facut? tot dascalii te-au educat si pe tine!cred ca ai lipsit de la anumite ore.

  4. Demetrios Populos spune:

    Una-i cainele cu coada!Una-i sindicatul prin vesnicii,anticii si de demult reprezentanti,respectuv lideri de sindicat care nu au facut alceva decat sa traiasca bine pe spatele profesorilor intr-un vesnic dialog social cu guvernele!Curat murdar coane lider de sindicat care nu te dai dus numa’ mort din functie.Voi cu guvernantii a-ti dus invatamantul romanesc in prapastie.Voi aveti salarii mari,indemizatii,deconturi,masini la scara,plasamente,agentii de voiaj,platiti din licee dar fara o ora de curs,birouri caldute,dotari,mancare buna si cafea zilnic din banii profesorilor ,pe cand ei mor cu copii si cu elevii lor de foame!Sa va fie rusine si voua liderilor de sindicat si guvernantilor.La o judecata simpla gasim raspunsul la ceea ce se intampla si anume:guvernele se tot schimba pe cand liderii de sindicat si sindicalistii de frunte sunt aceeasi,frumosi destepti si bogati.Pai daca ei sunt asa destepti de sunt tot in frunte de 30 de ani,cum de cei pe care-i reprezinta sunt tot in regres?De ce nu le impartaseste si profesorilor secretul lor?De ce?Deoarece daca profesorii ar duce-o bine precum in Finlanda de exemplu,sindicatul nu ar exista decat simbolic undeva intr-o camaruta de la Scoala Generala nr 10 Hunedoara asa cum era in 1995,cu un birou vechi ceausist,cu un glob alb atarnand din tavan…..ect dar cu profesori fericiti,bine platiti,fara a fi manipulati de vesnicul tandem aflat in dialog social,culmea platiti tot din banii profesorilor.Stiti ce……..nu curat murdar vorba lui Caragiale…..de-a dreptul scarbos,hidos si inimaginabil cum invatamantul romanesc moare incet in mainile culpabililor!

  5. prof spune:

    Sindicate jegoase la fel ca acel INVATATOR mare lider de sindicat Paul Rusu care se plimba cu masina si isi face cumparaturile pe banii nostri ai profesorilor. SA SE FEREASCA DE NOI!!

  6. Hunedoara spune:

    Voi toti sunteti de vina caci il tineti in frunte pe paul rusu, acelasi lider. E ca si cei din psd,nu pleaca, chiar daca dascalii sunt umiliti de 30 de ani!cand pleci paule? Nu ti-a ajuns? Uite ce zice lumea? Ce ai facut ?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primarul Florin Oancea acuză că unii subordonaţi îl sabotează

Primarul reşedinţei de judeţ, Florin Oancea (foto), s-a ”aprins”, ieri, în conferinţă de presă, după ce a aflat că unii...

Bulina neagră, 28.02.2019

Daniel Andrei, cetăţean din comuna Veţel Pentru că pe numele lui autorităţile judiciare austriece au emis un mandat european de...

Bulina albă, 28.02.2019

Prof. Univ. Dr. Radu Sorin, rectorul Universităţii din Petroşani Pentru că instituţia de învăţământ superior pe care o conduce a...

Închide