Actualitate

Hoață, apel la clemență

A pus ochii pe o femeie care o ajutase în câteva rânduri și când a prins momentul a jefuit-o. Hoața, în vârstă de 43 de ani, a fost condamnată pentru furt la o amendă penală, dar n-o poate plăti și a cerut clemență.
În fața magistraților din Petroșani a invocat faptul că are o pensie de handicap mică și nu poate achita sancțiunea de 2.100 de lei la care a fost condamnată. Conform datelor din dosar, individa din Petrila, însoțită de un minor, a mers la cea care o mai ajutase și i-a cerut câțiva lei de maxi-taxi, pentru a putea ajunge cu copilul acasă. Femeia s-a dus într-una dintre camerele apartamentului și i-a dat banii ceruți, lăsând geanta din care a luat banii pe masa din camera respectivă.”Observând faptul că persoana vătămată a lăsat pe masă geanta din care a scos banii, inculpata i-a cerut acesteia permisiunea să meargă la toaletă, ceea ce a și făcut. Apoi, în timp ce atenția persoanei vătămate a fost distrasă de inculpatul (n.r. minorul) care i-a cerut ceva de mâncare, scop în care persoana vătămată și inculpatul au mers în bucătăria locuinței, inculpata a luat din geanta persoanei vătămate suma de 500 lei”. Magistrații Judecătoriei Petroșani, în baza anchetei privind veniturile condamnatei, au dispus ca amenda penală să fie plătită de acesta până în anul 2023, în caz contrar fiind transformată în zile de pușcărie. Decizia instanței nu este definitivă. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura