Heliportul de la Hunedoara a fost recepţionat

Magdalena Şerban

Din cauza lipsei avizelor necesare în vederea obţinerii unuia sau mai multor culoare de zbor pentru aterizarea elicopterelor, heliportul din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara nu a funcţionat niciodată, deşi a fost inaugurat în vară, cu mare fast, de vechea conducere a municipalităţii. La solicitarea proiectantului şi a executantului, recepţia lucrărilor s-a făcut ieri, fiind îndeplinită procedura de avizare.

„Am cerut soluţii, nu demolări”
În prezenţa a doi reprezentanţi ai Inspectoratului General de Aviaţie, a unui reprezentant al ISU, a dirigintelui de şantier, precum şi a câte unui reprezentant al firmei de proiectare, SC Malex Engineering SRL Bucureşti, respectiv al SC Strabag SRL, societatea executantă, ieri s-a făcut recepţia lucrărilor aferente heliportului de la Hunedoara.
„După cum se ştie, culoarele de zbor trebuie autorizate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Pentru a se obţine avizul, era necesară o recepţie a lucrărilor. Deşi în nota de fundamentare a proiectantului ni se cereau unele modificări (demolarea, respectiv desfiinţarea garajului ambulanţelor situat în vecinătatea platformei, precum şi a altor construcţii adiacente, dar şi tăierea unor arbori din împrejurimi), am atras atenţia că nu vom recurge la aceste revizuiri, considerându-le deplasate. Prin urmare, le-am recomandat să găsim alte soluţii, mai realiste, astfel încât să putem obţine acel aviz. Acum, în urma discuţiilor, s-a convenit să se monteze indicatoare de restricţionare a accesului în zona heliportului, să se procure şi să se monteze o mânecă de vânt amplasată pe staţia de Salvare şi să se recurgă la nişte finisaje la pistă. După ce se parcurg aceşti paşi, se va înainta o adresă către SMURD, pentru a se face un zbor de verificare, urmând verdictul”,  a precizat Dan Bobouţanu, edilul-şef al municipiului Hunedoara. De altfel, din iunie, de când acesta a venit la cârma administraţiei locale, a refuzat să facă plăţi pentru implementarea investiţiei, refuzând totodată şi recepţia lucrărilor, până în momentul în care s-a ajuns la recomandări pertinente în ce priveşte schimbările ce trebuie parcurse în vederea avizării.

Investiţia a costat 900.000 de lei
De amintit că lucrările pentru construirea heliportului au costat peste 900.000 de lei, fondurile provenind de la bugetul local. Heliportul va putea fi utilizat atât de elicopterele SMURD, cât şi de cele mai mari, în caz de nevoie. Proiectul mai include un sistem de balizaj ce va permite aterizarea elicopterelor şi pe timp de noapte. Obiectivul a fost realizat şi inaugurat în timpul mandatului fostului primar, Viorel Arion, în vederea preluării bolnavilor aflaţi în stare gravă şi care necesită transfer urgent către centrele medicale universitare. Heliportul se impunea ca o prioritate, în condiţiile în care pacienţii unităţii sanitare, care aveau nevoie de transport cu elicopterul,  erau preluaţi cu ambulanţele până la stadionul Michael Klein. Din cauza timpului prelungit, exista riscul ca starea de sănătate a acestora să se agraveze.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

21 de minute ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

22 de minute ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

23 de minute ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

25 de minute ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

26 de minute ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

29 de minute ago