În primăvara acestui an, a fost inaugurat, cu mare fast, heliportul de care urma să beneficieze Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“ din Hunedoara. Problema-i, însă, că heliportul nu funcţionează nici în ziua de azi.
N-are avizele de la autoritatea aeronautică
Acesta nu poate fi folosit deoarece nu deţine aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Potrivit legislaţiei în vigoare, instituţia mai sus menţionată trebuia să autorizeze unul sau mai multe culoare de zbor, unde să aterizeze şi să decoleze elicopterele în condiţiile prevăzute de lege. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece pentru a se respecta legislaţia în vigoare era necesară realizarea anumitor modificări, în ceea ce priveşte spaţiul disponibil din zonă. Astfel, pentru ca unghiul de aterizare al elicopterelor să respecte reglementările, se impunea demolarea clădirii ambulanţelor, situată în apropierea platformei heliportului, dar şi a altor construcţii adiacente. De asemenea, era necesară tăierea copacilor aflaţi acolo.
Inaugurat şi totuşi, nefuncţional
Pentru ca heliportul să fie funcţional, toate aceste lucrări trebuiau finalizate încă înaintea momentului inaugurării. Proiectul, a cărui valoare s-a ridicat la peste 900.000 de lei, a fost realizat şi inaugurat în timpul mandatului fostului edil al municipiului, Viorel Arion, în vederea preluării bolnavilor aflaţi în stare gravă şi care necesită transfer urgent către centrele medicale universitare. Heliportul se impunea ca o prioritate, în condiţiile în care pacienţii unităţii sanitare, care aveau nevoie de transport cu elicopterul, erau preluaţi cu ambulanţele până la stadionul Michael Klein. Din cauza timpului prelungit, exista riscul ca starea de sănătate a acestora să se agraveze. Totuşi, deşi inaugurat de câteva luni, acesta nu poate fi folosit încă.
Proiectantul, somat să rezolve situaţia
Aceasta fiind situaţia, actualul primar al Hunedoarei, Dan Bobouţanu, a cerut proiectantului să obţină avizul necesar pentru ca heliportul să poată fi dat în folosinţă cât mai curând posibil. Acesta a declarat că recepţia lucrării va fi făcută doar după obţinerea avizului. Tot atunci, va fi achitată şi diferenţa de bani pe care firma trebuia să o încaseze pentru efectuarea lucrării.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…
View Comments
Dacă se știa că este nefuncțional nu trebuia inaugurat.