Platforma provizorie de depozitare a deşeurilor de la Petroşani în întârziere. Strângerea gunoaielor, încurcată de birocraţie

  Natalia Bumbac

Noul executiv al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara face eforturi mari în a rezolva criza depozitării deşeurilor. Dar, se împiedică în demersurile lor în birocraţia stufoasă din România. Mai exact, înfiinţarea platformei provizorii de depozitare a gunoaielor de la Petroşani, o soluţie de avarie găsită de administraţia judeţului, întârzie din cauză că nu au fost obţinute toate avizele necesare. Proceduri de care se ocupă nimeni alta decât echipa care a implementat proiectul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) Hunedoara.

Nu au depus documentaţia completă?
Înfiinţarea platformei provizorii de la Petroşani trenează din cauza unui aviz pe care CJ Hunedoara trebuie să-l obţină de la Apele Române Jiu, document preliminar obţinerii acordului de mediu. „Acordul de mediu în cazul platformei provizorii de depozitare a deşeurilor de la Petroşani se află în faza de întocmire a documentaţiei tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Se aşteaptă avizul de la Apele Române Jiu, necesar în astfel de cazuri, solicitarea fiind trimisă de aproximativ două săptămâni. Restul procedurii a fost îndeplinită, cererea fiind inclusă deja în şedinţa de analiză”, a afirmat Georgeta Barabaş, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara. Directorul APM Hunedoara a mai adăugat că instituţia pe care o conduce are toată disponibilitatea de a elibera acordul de mediu necesar platformei provizorii de depozitare a deşeurilor de la Petroşani şi că acesta se va acorda în forma simplificată, fiind vorba de o situaţie excepţională. Întrebată dacă ştie din experienţa trecută în cât timp eliberează cei de la Apele Române un aviz similar celui solicitat de CJ Hunedoara, Georgeta Barabaş a spus că poate dura câteva zile, cu condiţia ca documentaţia depusă să fie completă.

E foarte mare grabă…     
Aşadar, lipsa răspunsului de a la Apele Române Jiu la cererea celor de la CJ Hunedoara poate fi cauzată şi de o carenţă în documentaţia transmisă de administraţia judeţului pentru obţinerea avizului. Contactat pentru a ne da un punct de vedere pe acest subiect, administratorul judeţului Dan Stoian a confirmat că echipa care a gestionat proiectul SMID are în responsabilitate şi platforma provizorie de la Petroşani. „Este un proiect al CJ Hunedoara care are nevoie de acord de mediu, de amenajare… Noi vom depune documenaţia necesară”, a afirmat Dan Stoian. Întrebat dacă-i grabă mare sau nu pentru a îndeplini toate aceste proceduri, administratorul public al judeţului a spus că: „este foarte grabă, dar nu pot să ard nişte etape… va fi grabă continuă.” Mai mult de atât şi contrar celor afirmate de directorul APM Hunedoara, Dan Stoian susţine că va obţine un acord de mediu provizoriu necesar începerii lucrărilor la platforma de depunere a deşeurilor de la Petroşani, sub rezerva de a obţine între timp avizul de la Apele Române Jiu. „Cei de la Apele Române Jiu ne-au solicitat să îndeplinim o serie proceduri şi pun mai multe condiţii pentru a elibera acel aviz. Nu se puteau rezolva lucrurile mai reprede de atât”, a precizat Dan Stoian.

„Vor plăti cu funcţiile”
Propunându-şi un termen optimist de câteva săptămâni până la deschiderea platformei provizorii, noul executiv al CJ Hunedoara s-ar putea regăsi în situaţia de a vâna vinovaţii pentru aceste întârzieri, deoarece termenul propus nu va fi respectat. Potrivit lui Mircea Bobora, vicepreşedinte al CJ Hunedoara, platforma va fi funcţională în timp util, iar despre necesitatea obţinerii avizului de la Apele Române Jiu nu au fost informaţi în timp util. Iar, pentru toate disfuncţionalităţile şi întârzierile proiectului vor plăti cei vinovaţi a mai subliniat vicepreşedintele CJ. „În primă fază directorul APM Hunedoara ne-a spus că nu este necesar avizul de la Apele Române Jiu, după care ni s-a spus că da. Toate aceste întârzieri au în spate nişte vinovaţi. Toţi vor plăti cu funcţii sau imputări. Se ocupă de această problemă Stoian, Mitriţă ş. a.. Vom solicita eliberarea avizului de mediu în regim de urgenţă. Lucrările la platforma provizorie trenează din cauza lipsei acestor documente”, a declarat vicepreşedintele CJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

22 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

22 de ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

22 de ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

22 de ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

22 de ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

22 de ore ago