Cine plăteşte pentru transferul şi depozitarea deşeurilor la deponeu?

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a încheiat construirea platformei provizorii de depozitare a deşeurilor de la Petroşani, fiind nevoie de îndeplinirea unor formalităţi înainte de deschiderea efectivă a acesteia. Platforma provizorie a fost înfiinţată după ce groapa de gunoi de la Vulcan, acolo unde depozitau gunoaiele localităţile din Valea Jiului, a fost închisă.
„Pentru unii gratuit, pentru noi pe bani…”     
După ce toate procedurile de autorizare pentru funcţionarea gropii provizorii vor fi îndeplinite, aceasta va fi dată în exploatare Primăriei Petroşani. Doar că administraţia municipiului nu pare a fi încântată de responsabilitatea care îi va reveni. Mai exact, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, nu este de acord cu condiţiile de lichidare a gropii şi relocare a deşeurilor prevăzute în proiectul CJ. Deşeurile de pe platforma provizorie vor trebui transferate la deponeul ecologic de la Bârcea Mare, iar pentru depozitarea lor vor trebui achitate anumite costuri, care vor fi lăsate în sarcina Primăriei Petroşani. „Nu putem plăti noi gunoiul care va proveni din toate localităţile Văii Jiului. În momentul în care am discutat despre înfiinţarea platformei provizorii, s-a convenit ca doar preţul transportului să-l suportăm noi. Aşa cum a fost fundamentată hotărârea CJ, tot noi va trebui să suportăm şi costurile cu depozitarea deşeurilor la deponeul ecologic. Ceea ce nu este în regulă. Primăria Petroşani nu poate să plătească pentru toate deşeurile care vor fi aduse la platforma provizorie din alte localităţi din zonă. Era corect ca, aşa cum li s-a permis celor de la Deva (n.r.-SC Salubritate SA Deva are o platformă provizorie pentru deşeuri) să depoziteze gratuit o cantitate de 70.000 de tone de deşeuri la deponeul ecologic, să ni se permită şi nouă pentru 13.000 de tone, aceasta fiind capacitatea platformei provizorii. Viitorul operator de la deponeu este obligat să preia gratis deşeurile de la societatea din Deva. De ce nu se poate şi în cazul nostru?”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi. Întrebat dacă a fost stabilit şi nivelul taxelor pe care cel care va exploata groapa provizorie ar putea să le încaseze de la operatorii care vor depune acolo gunoaiele, acesta a spus că amănuntele nu au fost definitivate încă.
Se va stabili săptămâna viitoare
Responsabil de construirea infrastructurii proiectului Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), implicit a deponeului ecologic, CJ Hunedoara s-a trezit pe cap cu problemele apărute la capitolul deşeuri. Trebuie spus că prin acelaşi proiect au fost închise toate fostele gropi de gunoi neconforme din întreg judeţul. Contactat pentru a ne da un punct de vedere vizavi de cererea celor de la Petroşani, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a afirmat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi pentru a definitiva condiţiile în care administraţia locală a municipiului va prelua platforma provizorie.
Deponeul ecologic de la Bârcea Mare nu este funcţional, pentru că licitaţia pentru desemnarea unui operator a fost suspendată până la soluţionarea contestaţiei depuse de un ofertant. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago