Politica si administratie

Heiuş, pe primul loc în sondajele pentru primărie

Bătălia în doi pentru desemnarea candidatului PDL pentru funcţia de primar al municipiului Orăştie continuă. Asta, întrucât actualul edil şef, Alexandru Munteanu, a declarat că nu va mai candida pentru un nou mandat. După ce deputatul Iosif Blaga a declarat că vrea să se întoarcă la primărie, printre pedelişti a început să se manifeste un sentiment de nelinişte. Motivul? Şi directorul Finanţelor Publice Hunedoara, Lucian Heiuş (foto), vrea să atace postul de edil şef al municipiului.

Ca să afle care dintre cei doi stă mai bine în preferinţele electoratului, organizaţia PDL Orăştie a efectuat mai multe sondaje în acest sens.
Cel mai recent sondaj arată că directorul Lucian Heiuş s-a detaşat de ceilalţi contracandidaţi care au fost cuprinşi în acest chestionar. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 722 de repondenţi, din mai multe zone ale municipiului Orăştie. Astfel, Lucian Heiuş a fost votat de 29,7 la sută dintre cei care au răspuns la chestionarul respectiv. El a fost urmat de deputatul PDL Iosif Blaga, cu 27 la sută dintre voturi, Ovidiu Bălan, viceprimarul municipiului Orăştie, cu 19,6 la sută şi Constantin Stoica, liderul PRM Orăştie, care a strâns 3,3 la sută dintre voturile repondenţilor. În aceste condiţii, bătălia se dă clar între Lucian Heiuş şi Iosif Blaga. Deocamdată, conducerea organizaţiei PDL Hunedoara nu a hotărât care va fi candidatul partidului pentru postul de primar al municipiului Orăştie.  (S. Popa)

3 comentarii la „Heiuş, pe primul loc în sondajele pentru primărie

  • Ce putea scrie blonda despre stapanul ei? Va spune ca doar a relatat ce exprima sondajele… Sondaje facute de copilasii lui Arion sau de alti neaveniti, la comanda. Heius poate deveni cel mai mare flagel al Orastiei. Unul care isi injunghie apropiatii cu atata perfiditate… Grija mare, Orastie !!!

  • Cei din „FNANTE” vor vota cu doua miini sa ajunga „TATI” primar la Orastie …!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura