Ultima Ora

Guvernul Ponta 3 a primit votul Parlamentului

07 Parlamentul RomanieiGuvernul Ponta 3 a primit, ieri, votul Parlamentului, fiind întrunite 346 opţiuni favorabile, în timp ce 192 senatori şi deputaţi s-au exprimat „împotrivă“, susţin surse parlamentare. Pentru validare, erau necesare minimum 288 de voturi.
La fel ca în decembrie 2012
Parlamentarii au votat secret cu bile asupra proiectului de hotărâre privind modificarea structurii şi a compoziţiei politice a Guvernului României.
La propunerea liderului deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a fost introdus în proiect articolul potrivit căruia Guvernul şi-a asumat programul de guvernare cum a fost prezentat în şedinţa comună din 21 decembrie 2012, angajamentele USL fiind preluate şi asumate de formaţiunile politice care compun şi susţin actualul Guvern. Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a anunţat că PNL nu poate fi de acord cu acest text. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, în plenul reunit, că liberalii nu vor dat votul lor unui „guvern reformulat“, el precizând însă că prin modificările supuse votului Parlamentului, nu se încalcă nici un articol al Constituţiei.
Băsescu, obligat să accepte
Premierul Ponta a declarat că speră ca preşedintele Băsescu să accepte noul Guvern, precizând că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituţie privind strict schimbarea compoziţiei politice a Guvernului şi că noul Executiv continuă programul de guvernare aprobat în 2012.
El a arătat că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, hotărârile Parlamentului, inclusiv de validare a noului Guvern, sunt obligatorii pentru preşedinte, iar un refuz al acestuia presupune încălcarea gravă a Constituţiei.
„Vreau să îmi exprim speranţa că vom aplica nu doar prevederile constituţionale foarte clare, explicite, din articolul 85, alineat 3 din Constituţie, prevederi de altfel de care s-a folosit atât Guvernul Tăriceanu în 2007, cât şi Guvernul Boc în 2009, dar îmi exprim speranţa că, dincolo de declaraţii politice, preşedintele României va respecta decizia 98 din 2008 a Curţii Constituţionale în care lucrurile sunt foarte clare: hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român, adică Parlamentul, este un act obligatoriu pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei“, a spus Ponta, citând din decizia Curţii Constituţionale. El a cerut tuturor oamenilor politici responsabili să ducă bătălia politică în limitele democratice, fără să apeleze la subiecte care pot inflama conflicte interetnice şi sociale şi a cădea, astfel, în capcanele extremiştilor.
Premierul a transmis şi liberalilor că noul Cabinet îşi propune în continuare să nu schimbe cota de impozitare de 16 la sută şi să discute cu Fondul Monetar Internaţional, în aprilie, despre neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura