Gura lumii, 9.08.2018

Vorbesc gurile rele că o firmă care se ocupă cu paza e pe cale să se resusciteze, după ce omul din spatele ei a fost reactivat în viaţa politică de la centru. Şi la noi în judeţ lucrurile conduc spre o asemenea ipoteză, susţin cârcotaşii de serviciu. Zvonerii din zonă povestesc pe la colţuri că firma cu pricina câştigă tot ce mişcă în domeniu, mai ales că instituţiile nici măcar nu se sinchisesc să facă licitaţii, susţinând că sumele sunt prea mici. Însă, gurile rele au aflat altceva. Ordinul s-a dat de la Bucureşti, iar unde sunt săgetaţii la conducere, firma câştigă. Dar, nici trandafirii nu stau mai prost la acest capitol.

Povestesc cârcotaşii prin târg că o duduie mai nevrotică a ajuns să dea ordine prin instituţia unde este încă angajată. Cică au aflat zvonerii că, deunăzi, respectiva a urlat pe la angajaţii din instituţie că nu mai rezistă să lucreze sub stres, că nu se mai descurcă cu munca pe care trebuie să o facă şi că vrea să demisioneze. Unii dintre colegi, mai îndrăzneţi, chiar i-au recomandat să o facă, dar cârcotaşii nu au aflat dacă duduia va ţine cont de sfatul lor. Cert este că angajata de care vorbim face zile urâte colegilor şi toată lumea s-ar bucura să nu o mai vadă prin preajmă, mai ales că nici nu ştie să-şi facă treaba.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.