Gura lumii

Gura lumii 7.08.2014

gura lumiiVorbesc gurile rele că un personaj destul de cunoscut în judeţ, aflat acum pe post de director adjunct într-o instituţie pe care a condus-o câţiva ani, vrea să-şi păstreze postul în continuare, deşi partidul ei este de mult în opoziţie. Dar cârcotaşii vorbesc că adjunctul respectiv a fost menţinută pe post, după ce l-a ajutat pe un malefic, dar încă important personaj din judeţ, să se umple de bani, proveniţi din programele europene destinate agriculturii. Dar acum lucrurile s-au schimbat şi adjunctul de care vorbim este pe toboganul destituirii din funcţie. Totuşi, se ţine cu dinţii de post şi, cică, încearcă tot felul de scheme pentru a nu fi data jos de pe fotoliul de director adjunct. Însă, susţin persoane care de regulă sunt bine informate, se pare că menţinerea sa în conducerea instituţiei se apropie de final. Şi totul i se trage, vorbeşte lumea, de la ajutorul dat celui mai înjurat şi hulit personaj din judeţ.

 

Spun gurile rele că în municipiul cu castel funcţionează un local unde nimic nu se pierde, totul se reciclează şi apoi se repune în vânzare. Şuşotesc pe la cafenele, oameni care, cică, au lucrat prin localul respectiv, că toată mâncarea rămasă de la clienţi este reintrodusă în procesul de preparare şi pusă pe masa clienţilor. Mai mult, susţin zvonerii, şi alimentele care se strică îşi găsesc o întrebuinţare, astfel ca ele ajung tot pe mesele localului. Cică patroana de acolo are un spate aşa de tare, că nici un control nu a reuşit să îi închidă localul. Aceasta se laudă peste tot că nu poate să-i facă nimeni nimic, şi se vede că aşa este, din moment ce, deşi reclamaţiile n-au fost puţine, dimpotrivă, localul continuă să funcţioneze, ca şi cum totul este perfect acolo.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura