Gura lumii

Gura lumii, 6.04.2017

Vorbesc cârcotaşii că un şefuleţ de la o instituţie de stat din oraşul cu cetate încearcă, din nou, să-şi pună iubita pe un post important de acolo. Gurile rele au aflat că omul nostru insistă şi vrea să o trimită direct pe fotoliul de director pe amanta mai tânără, aşa, ca să lucreze împreună. Zvonerii povestesc pe la colţuri că, după ce prima dată nu a reuşit să treacă de întrebările care i-au fost adresate, acum, domnişoara cu pricina s-a pus cu burta pe carte, ca să nu mai păţească ruşinea de a nu trece examenul pentru postul respectiv. Nu ştim dacă duduia va avea câştig de cauză, deoarece concurenţa este mare, iar ea nu prea se pricepe la problemele tehnice, ci doar la cele amoroase. Cel puţin aşa spun cârcotaşii prin târg.

Povestesc gurile rele că într-un orăşel de pe la noi se dau spargeri multe, însă nu prea sunt prinşi hoţii. Vorbesc cârcotaşii că recent, un hoţ a reuşit să intre în apartamentul unui medic din oraş, ziua în amiaza mare. Omul nostru a intrat ca la el acasă în apartamentul doctorului, însă a avut o surpriză tocmai când cotrobăia de zor prin casă. Un vecin vigilent, cum ar trebui să fie toţi vecinii, a auzit zgomote dinspre apartamentul de lângă el şi a anunţat poliţia. În aceste condiţii, spun zvonerii, hoţul nostru nu a stat deloc pe gânduri şi a tulit-o din apartament, fără să pună mâna decât pe ceva bijuterii. Se pare că omul nu este la prima spargere, dar până acum nu a avut ghinionul să fie prins. Şi, la cum se mişcă cine trebuie, nici nu va fi prins.

2 comentarii la „Gura lumii, 6.04.2017

  • Nici nu va fi prins.Nici ăsta şi nici alții care vor mai sparge.Atâta timp cât există conflictele interumane in poliție nu o sa vedeti hoți prinşi.Dumitru se injura cu Sabău pe holuri,Tihodor mai deapănă câte o amintire de când era pe la Simeria, amintiri cu care doar pe fină-sa Andreea o mai impresioneaza.
    Asta pe de o parte.Pe de altă parte cine ați vrea să-i prindă?Cristi Horvat?Un linge buci facut polițist dintr-un inginer de 2 bani?.Asta conduce pe cei care ar trebui sa prinda hoți.Godinesteanu care nu se mai dă dus?Pai pe cei care au spart la Godinesteanu i-au prins?Si alti papagali de pe acolo..că sunt mulți.Din păcatemHai sictir !Acu cică mai vine un profesionist….desăvârşit.FRENTONI tot de la Simeria.Lider de sindicat care pupă in *** doi Dumitrii.Pe Gabriel si pe Coarnă de la Bucureşti.E pepinieră la Simeria fratilor.Ar mai trebui să vină si Tase de la Simeria ca să fie Trinomul complet:Tiho,Frenți şi cu Tase.Ce mişto.Asta e realitatea la politia Deva.Dar nici la celelalte nu-i mai roz.

  • Bravo domnule ,, Un politist,,. Te felicit pt curajul tau. Stiu de ce nu iti d-ai numele. Te-ar ,, minca,, mafiotii de care a-i scris mai sus. In ipj hd si pm deva e dictatura. Daca zici altceva in afara de : sa traiti, am inteles sefu esti tras pe dreapta si faultat. Mie lehamite de cei care ai vorbit si de porcariile lor. Mai scrie daca stii mai multe, macar sa vada lumea cine conduce Politia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura