Gura lumii

Gura lumii 5.12.2017

Vorbesc gurile rele că la o societate de prin municipiul cu castel, lucrurile sunt foarte încâlcite. Zvonerii povestesc pe la colţuri că şeful de acolo dă ordine să se umfle facturile unora, ca să-i iasă lui bine la numărătoare. Cârcotaşii au descoperit recent cum domnul cu pricina a făcut-o de oaie, cum se spune, după ce a lăsat pe piaţă o factură imensă, dar care era greşită. Aşa, crezând omul că îi nenoroceşte pe nişte bătrâni, a dat cu bâta-n baltă şi a fost dat în vileag, bătrânii cărora le era adresată factura decedând. Rudele s-au sesizat şi au descoperit cum omul nostru făcea acte false, astfel putând să-şi bage bani mulţi în buzunar. Cel puţin aşa susţin gurile rele prin târgul cu castel.

Scandal mare la o unitate din oraşul cu cetate. Vorbesc zvonerii pe la colţuri că o licitaţie a fost anulată pe motiv că nu sunt bani. Aşa spun funcţionarii de acolo. Cârcotaşii povestesc însă că adevărul este altul. Cică licitaţia pentru un anumit serviciu a fost anulată din cauză că s-a aflat că organizatorii ar vrea să facă oarece matrapazlâcuri. Cine nu doreşte ca totul să fie transparent şi banii publici să fie cheltuiţi aşa cum trebuie, se ştie. Numai că onor conducerea unităţii cu pricina nu vrea să ia măsurile necesare ca lucrurile să ajungă la normalitate şi la legalitate după ani în care banii noştri au fost cheltuiţi în folosul unor funcţionari. Care s-au îmbogăţit, în timp ce unitatea respectivă o duce tot mai greu cu banii.

One thought on “Gura lumii 5.12.2017

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura