GURA LUMII
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă a ajuns de râsul colegilor, după ce s-a pus pe plâns, din cauză că nu a primit șpagă. Omul se pare că a suferit un șoc când a văzut că nu primește ceva foloase necuvenite. Lucrul acesta i-a produs așa o durere, că i-au dat lacrimile. Zvonerii spun că a fost nevoie de timp ca respecivul să-și revină, dar totul a revenit la normal când a primit din nou șpaga ce crede că i se cuvenea. Așteptăm momentul când omul va plânge că a luat șpagă dar a fost prins.
Vorbesc gurile rele că un personaj sinistru de la noi s-a dus la un interviu, deși toată lumea i-a spus să nu facă asta, deoarece nu este dorit pentru acel post. Omul însă a ținut-o pe a lui și a zis că e foarte bun pentru jobul cu pricina. Așa că, susțin cârcotașii, s-a îmbrăcat frumos și s-a prezentat la locul faptei. Zvonerii povestesc că respectivul a avut și el un șoc, când a descoperit că postul fusese deja ocupat. Așa că, spun gurile rele, nu îi mai rămâne decât să se întoarcă la vechiul job.

