Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea că un local din municipiul cu cetate s-a făcut de râs în urmă cu câteva săptămâni, după ce un client a plecat de acolo supărat rău de tot. Cică, spun cârcotaşii, cei de la localul respectiv, cu nume de artă, una spun şi alta fac în realitate. Cică, respectivul client a comandat la localul respectiv un tort pentru ziua fetiţei sale. Când a dat comanda, i s-a spus că tortul va avea şi o statuetă a Albei-ca-Zăpada, realizată din ciocolată şi alte ingrediente delicioase. Mare i-a fost, însă, mirarea, omului, când s-a dus să ridice comanda, văzând că în loc de Albă-ca-Zăpada din ciocolată, era una din plastic. Şi, vorba aceea, că reclama este mama comerţului, însă nu cea mincinoasă, care îi trimite pe clienţi păcăliţi la concurenţă.

Spun gurile rele că şeful unei instituţii care se ocupă de amendarea celor care nu respectă regulile de mediu, nu se astâmpără, bazându-se pe unele proptele pe care le are la Bucureşti. Cică omul nostru, cu nume de personaj de film, ar merge pe la agenţii economici şi, le cere câte una alta, bineînţeles, fără să plătească. Spun cârcotaşii că i s-a dus buhul respectivului gărdaş că pe unde merge în controale, solicită diferite atenţii, ca să nu le zicem şpagă. Că mulţi, când îl văd îl ocolesc, ca nu cumva să le mai ceară ceva. Cică omul are un tupeu mai rar întâlnit, zic surse ce se dau bine informate, astfel că nu ratează nici o ocazie de a le cere patronilor de firme câte o „atenţie”, mai mare sau mai mică, în funcţie de ce nevoi mai are prin casă. Cei care dau pe piaţă aceste informaţii mai spun că patronilor le e frică să-i facă omului reclamaţii, deoarece partidul din care el face parte este la putere. Însă, se pare, că totuşi i se pregăteşte ceva respectivului personaj.

3 comentarii la „Gura lumii

  • Un nemernic acel moldovan de la garda de mediu…are firma de constructii si ameninta societatile ca ii amendeaza daca nu lucreaza cu el. MOLDOVANEEEE LASA_Neeee!!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura