Gura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele prin municipiul reşedinţă de judeţ că doi slujitori ai lui Esculap de la marele spital judeţean, vestiţi pentru experienţa şi priceperea lor în tămăduirea bolilor omeneşti, au cam făcut-o, recent, de oaie. Cârcotaşii susţin că respectivii purtători de halate albe au băgat o femeie, mai multe zile la rând, pe la toate aparatele din dotarea unităţii, ca să-i determine diagnosticul, pentru ca în după o vreme, să ajungă la concluzia că ei nu-i găsesc hiba, recomandând aparţinătorilor s-o ducă la o clinică de specialitate. Acuma, n-ar fi fost un capăt de ţară acest lucru, doar se întâmplă şi la case mai mari să nu dibuiască doftorii beteşugul. Problema-i că rudele femeii îi acuză pe cei doi că atât au investigat-o pe biata pacientă, până ce şi-a dat duhul, ajungând prea târziu la clinică. Mai exact, de ce sunt supărate rudele? Că au dat şpaga la doctori înainte, iar aceştia n-au rezolvat nimic. Iar zvonerii spun că nu este prima dată când rubedeniile unor bolnavi au ajuns la concluzia că au băgat banii degeaba în buzunarele doctorilor cu pricina şi în ale altor colegi de-ai lor din spitalul amintit.

Vorbeşte lumea că un lider sindical de prin municipiul cu vechi tradiţii culturale şi-a făcut rost în ultima vreme de mai mulţi duşmani. Gurile rele spun că sindicalistul de care vorbim, care deţine şi o funcţie importantă într-un partid de ţară mare, este acuzat de mai mulţi colegi că a băgat banii care li se cuvin lor în propriul buzunar, după ce i-a reprezentat pe aceştia în instanţă. Cică liderul nostru a luat din bani direct de la executorul judecătoresc, şi, în loc să îi dea celor cărora li se cuveneau, i-a băgat în propriul buzunar. Numai că mânăreala sa fost descoperită de colegi, care acum sunt foc şi pară pe cel care ar fi trebuit să le apere interesele, nu să-i fraierească. Cârcotaşii au aflat deja că e rost de procese în cazul sindicalistului cu pricina, care nu duce lipsă de judecăţi, pe alte teme şi cu alţi confraţi din mişcarea sindicală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura