Gura lumii

Gura lumii, 31.10.2019

Rămas pe dinafară, după ce mentorul său a renunţat la politică, un tânăr din regiunea cu lămpaşe a pus ochii pe o funcţie care i-ar asigura viitorul pentru următorii patru ani. Nu doar viitorul, ci şi afacerile, care au avut enorm de suferit după ce „tătucul” a decis că este mai sigur să se retragă. Gurile spun că discipolul trage sfori pentru a-şi detrona un fost coechipier şi este dispus să sacrifice din economiile sale. Astfel, conform unor informaţii vehiculate de bârfitori, individul s-a întâlnit cu un influent politician şi i-a promis susţinere financiară dacă-l pune pe funcţie. Problema este că partidul respectivului politician încă nu a ajuns la butoane, astfel că orice promisiune este nesusţinută în momentul de faţă.

A umblat cu porcării şi a fost prins. Este vorba de un individ din sudul judeţului care a vrut cu orice chip să arate tuturor că el este un tip corect. A fost băgat la zdup o perioadă şi încă nu i s-au terminat problemele. Gurile rele spun că individul şi-a tras haina de binefăcător şi afacerist onest şi a înfiinţat alături de nişte oameni credibili o societate prin care urmăreşte pregătirea tinerelor talente într-un sport. A promis că nu va vămui pe nimeni, că el va scoate din buzunarul propriu tot ce înseamnă costuri, numai ca tinerii să aibă un viitor şi să facă performanţă. Gurile rele spun însă că lucrurile nu stau tocmai aşa, iar omul pregăteşte şi de această dată un tun. Cum este expert în dat ţepe, este foarte probabil ca zisele bârfitorilor să se adeverească, mai ales că „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura