Gura lumii, 30.08.2019

29 august 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

     Vorbesc cârcotaşii prin târg că la o instituţie de pe la noi angajările se fac doar cu cei care au rude printre salariaţi. Spun zvonerii de serviciu că recent s-a petrecut o situaţie de acest gen, iar un candidat care nu avea nici o rudă, nici o cunoştinţă pe acolo, a fost respins, având câştig de cauză cel care are deja doi membri ai familiei pe posturi. Gurile rele povestesc pe la colţuri că nu e vorba de faptul că respinsul nu a fost bine pregătit, ba din contră, dar se ştie că nu ai nici o şansă la acea instituţie dacă nu ai o legătură în interiorul ei. Se pare că de mult timp lucrurile merg cam aşa prin zona de care vorbim, dar nimeni nu a sesizat acest fapt, total nelalocul lui.
Spun pe la colţuri cârcotaşii că un individ nu mai încetează cu reclamaţiile la adresa unui director, în speranţa că va reuşi să-l dea jos de pe scaunul de şef. Gurile rele au aflat şi acum şuşotesc prin târg că omul nostru se duce peste tot cu reclamaţiile şi nu mai ştie ce să mai facă, să reuşească să ajungă el pe postul directorului cu pricina. Zvonerii spun că, cel puţin până acum, respectivul nu a avut sorţi de izbândă, dintr-un motiv extrem de simplu: criticile aduse la adresa directorului sunt invenţii de-ale sale, el urmărind să-i ia locul şefului ca să pună mâna pe o afacere care este foarte bănoasă. Acum, el cică nu se opreşte, nici nu e nevoie, susţin cârcotaşii, căci s-ar putea să fie nevoit să pună punct atacurilor mârşave la care se pretează.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulină neagră, 30.08.2019

Alin Danciu de 26 de ani, din Vulcan

Bulină albă, 30.08.2019

Căpitanul Anca Firidon, de la ISU Hunedoara

Ministrul Răzvan Cuc: Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva nu rămâne un muzeu

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva va fi preluat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care va face...

Închide