Gura lumii

Gura lumii, 30.08.2013

gura lumiiMare bai mare, spun zvonacii de serviciu, într-o şi mai mare afacere, care era menită să pună pe butuci oarece firmă la vale curgătoare. Baiul vine din faptul că aceia care au urechi să audă, ochi să vadă şi instrumente de căutare bine calibrate, au descoperit că un mare personaj, bine înfipt în tot felul de şurubării ale statului pus pe vândut tot ce mai mişcă prin România, care a câştigat din pus la pământ afaceri prospere un purcoi de bani, s-a uns cu miere şi din ce i-a dat statul român şi din ce nu i-a dat. Personajul, ştiind bine că statul e administrator prost şi controlor şi mai prost, a pus la punct o învârteală de bani de la el spre el însuşi, de la firmele sale către firmele sale, de credea că nu-l dibuie nimeni în aşa vâltoare. Dar sunt soluţii de liniştit şi cel mai fioros râu, până la urmă. Problema devine, însă, şi mai complicată, pentru că omul, pentru a fi mai sigur că nu e dibuit, a uns cât de multe personaje neaoşe s-au lăsat unse. Şi acum, acelor personaje clătite în miere li se cam strânge coloana vertebrală, de spaimă că omul ce părea atotputernic, de va fi strâns cum trebuie cu uşa, va povesti şi despre amicii de lângă stup.

Un zumzet ce se aude din ce în ce mai tare, dinspre un partid noduros, nebărbierit şi cam roşu la faţă, pare să ameninţe liniştea unor lideri ce credeau că ies la pensie de la şefia organizaţiei, peste vreo 8-10 ani, fără să-i mai tulbure ceva şi fără să trebuiască să dea explicaţii de ce dorm de atâta vreme. De fapt, povestea este simplă, iar zumzetul nu e de ieri de azi, ci de pe vremea când înroşiţii lideri au acceptat să-şi schimbe culoarea odată cu anotimpurile politice, chiar dacă, destul de des, de departe, ce se vedea semăna mai degrabă a icter. Ridicarea numărului de decibeli din zona zumzăită e rezultatul faptului că, se pare, micii roşiatici nu mai pot suporta regimul de prietenie impus cu de-a sila de şefii lor, mai ales că, în ciuda unor promisiuni extrem de colorate, mulţi dintre ei nu au primit nimic, fiind puşi doar la corvoadă. Corvoadă, corvoadă, dar să ţi se ceară şi să taci mâlc? Aşa că de la zumzet la ditamai răzmeriţa nu e decât un pas. Şi nu se ştie dacă un oscior aruncat acum sau un bărbierit ieftin mai poate salva situaţia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura