Gura lumii

Gura lumii 30.06.2011

O păsărică din acelea care se strecoară peste tot a ciripit recent prin târg despre o acţiune menită a-i pune cu botul pe labe pe cei care se ocupă cu adunatul şi comercializarea ferotaniilor vechi din oraşul cu falnic castel medieval. Cică, în urma unor sesizări făcute la nivel înalt privind furturile de fier vechi care se înregistrează în municipiul amintit, s-ar fi dat ordinul de sus să demareze o amplă lucrare poliţienească, menită a curma jaful şi a distruge definitiv reţeaua comerţului cu fier vechi, provenit din furturi. Dar cum controalele şi acţiunile întreprinse la nivel local n-au dat până acum rezultatele scontate, s-a ajuns la concluzia ca de data aceasta, să fie implicaţi în depistarea şi distrugerea mafiei fierului vechi, oameni de nădejde la centru. Ba, mai mult, ciripea păsărica, pentru ca aceştia să poată pătrunde cât mai adânc în interiorul reţelei, ei îşi vor desfăşura activitatea sub acoperire, infiltrându-se practic, sub diferite forme, în rândul celor care se ocupă de adunatul şi comercializarea fierului vechi. Suntem curioşi şi noi să vedem ce va ieşi în final, deoarece această mafie a fierului vechi pare a fi ca un balaur cu mai multe capete, tai unul şi-i cresc alte două în loc.

Se vorbeşte tot mai insistent prin urbea reşedinţă de judeţ despre un politician care reprezintă judeţul în sfatul ţării, cum că ar fi în negocieri cu reprezentanţii unui partid din opoziţie, pentru a părăsi formaţiunea politică în care se află acum şi a se înrola în rândurile acestui partid. Cică, şefii din partidul aflat în opoziţie ar fi foarte încântaţi să-l vadă venit în barca lor, deoarece omul are mari şanse să câştige, la alegerile locale din vară, un mandat de primar într-un important municipiu al judeţului. Numai că, zic persoane apropiate politicianului de care facem vorbire, omul este totuşi un tip corect, care a dovedit până acum că are coloana vertebrală dreaptă, şi nu i-ar prea veni să-şi trădeze partidul în care activează de un număr însemnat de ani. Aşa că, ardelean fiind, mai aşteaptă, mai rumegă lucrurile, le mai cântăreşte, să vadă cum ar fi mai bine pentru el. Culmea este că hotărârea pe care o va lua în cele din urmă va depinde foarte mult de modul în care proiectele sale vor fi susţinute sau nu de actualii săi tovarăşi de partid.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura