Gura lumii

Gura lumii, 29.08.2017

Vorbesc gurile rele că un şef cu caschetă e în pericol să fie schimbat din funcţie. Nu, nu e cel la care se gândesc toţi acum, având în vedere scandalurile din ultima perioadă. Este în pericol un şef mai mic, dar tot cu caschetă, care, se pare, a fost pus pe post de un amic, care acum nu mai conduce o instituţie. De aici şi pericolul care-l paşte pe omul nostru. Nu că respectivul ar merita să conducă direcţia cu pricina. Sunt alţii mult mai profesionişti, susţin zvonerii. Omul nostru încearcă, povestesc cârcotaşii, să mai drege busuiocul, deşi lucrurile par pecetluite pentru el. Şi, nu ar fi de mirare, deoarece el a făcut multe greşeli şi nu mai are ce să stea pe postul de şef. Mai ales, a supărat nişte oameni importanţi, de unde şi cererea de schimbare a sa din funcţia respectivă.

Cârcotaşii au aflat că o duduie şefă pe la o instituţie care are treabă şi cu fondurile europene suferă din cauză că are niscai probleme cu anchetatorii. Zvonerii povestesc pe la colţuri că ea are complice o rudă de-a sa, cu care a reuşit, în mai mulţi ani, să se îmbogăţească. Gurile rele susţin că averea lor este atât de mare, că ar putea ele şi copiii lor să nu mai muncească până la adânci bătrâneţi şi tot nu ar avea probleme financiare. Toate acestea sunt bune, familiile sunt fericite că au tot ce-şi doresc. Numai că, de un timp, au început anchetatorii să sune la femeile de care vorbim, acasă, şi să le întrebe cum stă treaba cu banii sustraşi din proiectele cu fonduri europene. Şi, ca să fie totul făcut până la capăt, se pare că duduia de care vorbim calcă şi strâmb, cu un lider politic care a fost lăsat în ultima vreme pe margine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura