Gura lumii

Gura lumii 28.06.2011

Vorbeşte lumea că un director de la o instituţie culturală din oraşul cu cetate este obligat de şeful cel mare din organizaţia de partid să candideze anul viitor pentru postul de primar într-o comună pe unde respectivul a deţinut funcţia în urmă cu câţiva ani. Gurile rele spun că directorul nostru nu ar vrea să candideze, deoarece ştie că are un adversar puternic în actualul edil de la comuna cu pricina. Numai că şefului lui pe linie politică i s-a pus pata pe comuna de care vorbim şi vrea cu tot preţul să aibă un primar de culoarea lui politică în acel loc. Pentru că nu a reuşit cu actualul edil, să-l convingă să treacă de la partidul în care este înregimentat acum, la cel condus cu mână forte de el, şeful de care vorbim n-a avut încotro, fiind obligat să ia o hotărâre repede, repede, că altfel, pierde trenul. Aşa că, spun cârcotaşii, îl va obliga pe directorul nostru să organizeze campania în comuna respectivă şi, mai ales, să candideze pentru postul de primar acolo.

Spun gurile rele că doi lideri de partid din judeţ, dintre care unul parlamentar, şi-au făcut o firmă împreună, sub umbrela căreia se plimbau pe la primării şi le promiteau edililor că le fac proiecte, iar sătenii de pe acolo se vor umple în scurt timp de bani europeni. Când le promiteau marea cu sarea, cei doi politruci şefi le precizau edililor că nu vor tăia facturile până ce proiectele nu vor fi şi finanţate. Numai că, se plâng acum unii dintre primarii care au pus botul la vrăjeală, ei s-au trezit cu facturile pe masă, deşi finanţările nu le-au câştigat, deoarece proiectele au fost făcute prost. Asta însă nu este nimic. Cum parlamentarul nostru ştie să se descurce, el a băgat firma cu pricina în faliment, iar lichidatorul acum umblă să ia banii de la primăriile unde au ajuns facturile respective. Aşa stând lucrurile, nu-i de mirare, susţin cârcotaşii, că edilii care au „beneficiat” de ajutorul parlamentarului descurcăreţ sunt supăraţi foc şi îl vorbesc pe acesta de rău pe unde apucă. Adică, ei au rămas şi cu proiectele în aer, şi fără bani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura