Gura lumii 27.11.2014

gura lumiiÎn ultima vreme, pe la noi, atunci când spui politician, imediat te gândeşti la corupt, mincinos, hoţ şi, nu în ultimul rând, slab pregătit sau de ce nu, analfabet. Toate aceste etichete le-au dobândit aleşii noştri pe merit, iar ultima „calitate” a dovedit-o chiar unul de la noi din judeţ. Aşa se face că politicianul autohton, care-i vice peste tot şi cu săgeată-n piept, s-a făcut de râs tocmai atunci când a vrut să arate cât este de priceput la a transmite mesaje scrise. Spre neştiinţa lui şi a celor de faţă care au citit şi nimic nu au observat, cratima se pare că i-a pus mari probleme. Tocmai de aceea, îl anunţăm următoarele: „ţine-ţi minte” se scrie altcumva corect gramatical, nu cum a arătat personajul respectiv, cu mare mândrie, în faţa camerelor de filmat şi a aparatelor foto.

 

Vorbesc gurile rele că la o pizzerie din târgul de la poalele cetăţii, situată chiar în marea intersecţie semaforizată, şi cu mare magazin, de care-i doar numele, din centrul urbei, clienţii nu sunt trataţi în mod egal. Poate că aşa e peste tot, dar noi vrem să trăim cu impresia că nu, tocmai de aceea, prima dată când am fost traşi pe sfoară am zis că este o greşeală, a doua oară la fel, iar când am văzut că şi a treia oară lucrurile se repetă, am zis că nu e bine. În concret lucrurile au fost cam aşa, suni şi comanzi o pizza, îi spui ce vrei şi primeşti o pizza pe jumătate crudă, a doua oară la fel, iar a treia oară îţi ieşi din pepeni şi comanzi din altă parte, ştiind că alţi norocoşi nu au avut acelaşi tratament atunci când au comandat la ei. Morala este următoarea, dacă ai păţit-o o dată, trage învăţăminte din prima, nu mai insista să faci aceeaşi greşeală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ce reclamă hunedorenii la Protecţia Consumatorului?

Din câte se pare, hunedorenii ştiu ce au de făcut atunci când nu sunt mulţumiţi de calitatea serviciilor sau a...

Hunedoreanul Vili Rupa este urmărit penal pentru omor deosebit de grav. „Justiţiarul de Hunedoara”, arestat la domiciliu

Vili Rupa (foto), hunedoreanul care se autointitulează „Justiţiarul de Hunedoara”, a fost trimis în arest la domiciliu pentru o perioadă...

Bulina albă 27.11.2014

Acxente Leucian, învăţător Şcoala Primară din Bulzeştii de Sus Pentru că, Preşedintele României i-a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ“ în

Închide