Gura lumii

Gura lumii 27.06.2012

Vorbesc gurile rele că un candidat pentru postul de viceprimar dintr-un municipiu important al judeţului se luptă să câştige votul mai multor membri din consiliu local, pentru a ajunge din nou pe funcţia respectivă. Cârcotaşii povestesc că omul nostru a reuşit în aceste zile să obţină promisiuni din partea a doi membri de la partidul primarului nou ales, două voturi, se laudă el că le-ar avea de la cei de la partidul cu televiziune şi încă alte două voturi, susţine omul că le-a cumpărat din alianţa din care face parte. Cu alte cuvinte, el se laudă prin târg că e aranjat, are toate voturile necesare pentru a reuşi să câştige un nou mandat de viceprimar în oraşul cu pricina. Tot gurile rele spun că pe omul nostru l-au cam costat toate aceste voturi, cică câteva zeci de mii de lei pentru unul. Aşa că vicele de care vorbim are ceva emoţii, peste o zi, când va putea să vadă dacă eforturile sale, dar mai ales banii săi, au dat sau nu roade. Zvonerii susţin că el are totuşi şanse mari să-şi atingă scopul.

Spun cârcotaşii că un fost director, care este cunoscut că a băgat până acum vreo trei firme în faliment, dă tare din coate ca să ajungă pe un post, tot de director, cum altfel, dar la o agenţie care se ocupă cu protecţia mediului. Cum postul de care vorbim a revenit partidului din care face el parte, directorul nostru s-a gândit că ar fi bine ca în următorii patru ani, să meargă pe fotoliul  respectiv şi să stea cu o leafă babană, başca influenţa pe care ar avea-o din această poziţie. Ca urmare, vorbesc surse din interior, omul nostru merge zilnic pe la şeful său de partid, încercând să-l convingă să-l nominalizeze şi să-l susţină la centru pentru fucţia mult râvnită. Culmea este că s-ar putea chiar să aibă succes, vorbesc cârcotaşii, deoarece se zice că la ultima firmă pe care a condus-o ca director general – una mare şi deosebit de rentabilă, pe care a băgat-o în nici trei ani în faliment – ar fi lucrat mână-n mână cu şeful lui de partid. Ca atare, spun gurile rele, deşi ar vrea să-şi pună alt cirac pe postul respectiv, în cele din urmă, s-ar putea ca să-l nominalizeze pe directorul specialist în falimente. Asta, ca să fie sigur că respectivul, cunoscut ca un om cu „gură bogată”, să nu cumva, la supărare, să scape porumbelul unde şi cui nu trebuie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura