Gura lumii

Gura lumii 27.05.2014

gura lumiiSe aude, tare de tot, şi nu numai pe la colţuri, ci chiar în mijlocul târgurilor, că formaţiunea politică cu baron multicincinal în judeţul Hunedoara – galben-pământiu în ultima vreme – a intrat în sevraj, după ce s-au anunţat rezultatele alegerilor europarlamentare şi parţiale. Deruta pare să fie atât de mare încât, pe mai multe voci, se acuză unii pe alţii, fie de proastă inspiraţie, fie de proastă organizare, fie de proastă strategie – orice, numai prost să sune. Dar nu acesta ar fi baiul cel mare, ci faptul că grupuri-grupuleţe de lideri locali şi primari convoacă adunări de taină, spre regândirea măreţei conduceri care a dus organizaţia atât de jos, încât pare să se strecoare târâş către nicăieri. La acest proces de regândire, în ritm de puci, contribuie, cu sârmuliţe şi pari ciobăneşti, şi câţiva oaspeţi de prin afara organizaţiei, bucuroşi să ajute la marea mazilire de vară. Şi, uite-aşa, s-au dus pe apa Sâmbetei visurile de concedii la Mediterană sau prin Caraibe.

 

În acelaşi ton şi cu variaţiuni pe aceeaşi temă, mult-prea-arogantul stăpânitor de turme şi moşii hunedorene are acum de aşteptat acţiunea marea procopseală. Şi nu e vorba de ceva averi, că are de nu le poate duce, ci ar fi vorba de împlinirea unei promisiuni ciudate şi, spun ştiutorii de lucruri încrenguite, fără dram de acoperire. Se spune că stăpânul de sclavi îngălbeniţi – cum se pare că i se spune în mediile mai puţin ortodoxe – a învârtit roata alegerilor până a picat cuiul pe premiul dorit de alţii şi, conform promisiunilor despre care vorbeam, acum ar trebui să fie scos de pe lista cea mai neagră, măcar pe lista gri, cea cu grade mai mari de libertate şi mecanism anti-zăbrele. Ceea ce nu ştie individul – sau ştie, dar face pe niznaiul, pentru că nu-i convine – este că, în politica românească, promisiunea e totuna cu frăţia cu Încornorici la trecerea de pietoni.

One thought on “Gura lumii 27.05.2014

  • Hunedorenilor le e dor de familia Rudeanu – Mischie.
    Petrosenenii le e dor de chemarile lui Ion Iliescu.
    La Hateg a fost votat un liberal (economic) in tricou rosu.
    (inainte de 89 Marica – nea Patru vindea visli – profedie liberala sub obladuirea PCR)
    Intotdeauna in Duminica Orbului romanii au votat dezastruos.
    Asa sa le ajute Dumnezeu
    (precum la fratii lor din Teleorman)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura