Gura lumii, 27.10.2016

Şeful vorbelor din România a intrat în vrie după ce Parlamentul a tăiat peste o sută de „gloabe” ce trebuiau plătite de români, între care şi taxa pe ochi şi timpane. Motivul agitaţiei, strigat în gura mare, este independenţa instituţiei, teama de a nu fi trecută la remorca unui partid. Să fim serioşi! Mai toţi „pedegişti” au fost… înşurubaţi politic, făcând temenele unora sau altora dintre vremelnicii mai mari ai zilei. Tăierea taxelor, pentru actualul tată al orei exacte are, însă, o altă conotaţie – purcoiul financiar,  din care să se-nfrupte el şi acoliţii lui, de-a pururea şi în vecii vecilor. Un gospodar chibzuit ar încerca să facă economii, să se mai limiteze în cheltuieli. Dacă s-ar face acest lucru firma ar da de lucru şi armatei de economişti ( mai mulţi decât la Banca Naţională) şi s-ar mai reduce numărul plimbătorilor de hârtii pe coridoarele instituţiei, a lustruitorilor de clanţe şi al consilierilor, specialişti în nimicuri, dar marele risipitor,  obişnuit cu practicile nomenclaturiste, va da cu biciul tot în boul care… trage, adică va „umbla” la salariile de mizerie ale celor mulţi, transformându-le în… salarii de nimic.

Bucurie mare pe feţele listacilor la depunerea dosarelor ce le dau cale liberă spre ciolanul puterii şi, chiar, firimiturile opoziţiei (că şi prin acel sector se mai găseşte câte un oscior).  Acum, că s-au văzut priponiţi pe liste, fiecare dintre ei se crede cel chemat să salveze naţiunea şi, ca atare, cuvântările lor ditirambice au început să curgă şuvoi încă de la poarta BEJ-ului. Prin urmare, ce ne vor auzi urechile în campania electorală ne îndeamnă de pe acum să ne procurăm… colaci de salvare, întrucât, cu siguranţă, ne vom îneca într-atâta amar de  lapte şi miere. Desigur, campania  electorală are şi un final. Câte oare din feţele astea radioase vor mai zâmbi şi câte vor  rânji, la sfârşit. Oricum, noi, privitorii de rând, nu vom mai schiţa nici o grimasă, ci vom fredona încetişor cântecul de consolare al alegătorului român: pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii.