Un drum care ar trebui să ducă într-o staţiune ce este de multă vreme dispărută de pe harta turistică, este de fapt o afacere care vine în sprijinul unor băieţi deştepţi. Ruta se execută printr-o zonă pitorească, iar executanţii ei s-au angajat să o realizeze ca o alternativă la o industrie pe cale de dispariţie. Ani de zile s-au tot chinuit să facă drumul şi acum a ajuns aproape de finalizarea lui. Mai este nevoie doar de un mic efort pentru a-l termina. Numai că, nu se mai aude nimic şi şeful cel mare, cel care a finanţat drumul, nu mai dă nici un semn că se implică în finalizare. Curios este însă că s-a făcut exact până la un punct unde se pot aloca bani din bugetul local. Cârcotaşii spun că aşa era şi planul, pentru că fiind nefinalizată şi nerecepţionată lucrarea, nimeni nu poate veni să-i ia pe edili la bani mărunţi şi să vadă că de fapt alocările pentru drum s-au scurs în conturile lor.
PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…
Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…
Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…
Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…
Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități. Proiectul Regional de dezvoltare a…
O metodă clasică de criminalitate informatică a provocat o alertă de proporții în comuna Baru…