Un băiat deștept din regiune, mare amator de sinecuri, de funcții deținute numai la stat, pe motiv că este specialist în energie, a cam pierdut de ceva vreme vaca de muls. Gurile rele spun că formațiunea din care face parte n-a mai prins de ceva vreme butoanele vreunei firme de stat din regiunea cu lămpașe. Prin urmare, gurile rele spun că omul s-a reorientat și își pregătește o schimbare de formațiune. Dacă este să ne luăm după zvonarii de mai la vest, omul ar face un pact cu diavolul și ar trece în barca celor puternici. Drept răsplată pentru că va pupa inelul, va fi vârât printr-o firmă de stat care produce bani din apă chioară.
Povestesc cârcotașii despre o secretară de la o firmă dintr-un municipiu, cum că tinerica vine la birou mai mult dezbrăcată decât cu haine pe ea. Nu se știe dacă este o cerință din partea șefului său, să vină așa la lucru, cert este că acesta este adevărul. Zvonerii șușotesc că nu numai cei care ajung la firma cu pricina, dar și colegii secretarei s-au arătat indignați cum s-a ajuns ca acolo să lucreze un asemenea specimen, mai ales că firma este una serioasă. Gurile rele susțin că tinerica vrea să-și mențină postul și a ales să se îmbrace provocator, dar ținutele ei sunt mai degrabă potrivite pentru un club de noapte, nu pentru o societate serioasă.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…