De la Deva la Bucureşti, listele se… mătrăşesc. Cu un asemenea gând, un statornic voiajor politic îşi încearcă şansele, visând la alţi patru ani de huzur pe banii poporului. Coborât nu cu mult timp în urmă pe peronul unui partid ademenitor, parlamentarul săgeată strigă în gura mare că principiile lui nu mai corespund cu poziţiile partidelor cărora le-a fost vremelnic membru. Neconcordanţele apăreau de fiecare dată când, cu toate strădaniile sale, locul lui pe listele de candidaţi era luat de altcineva sau când bănuia că stăpânii tabelelor l-ar fi uitat cu… premeditare. De fiecare dată, colacul său de salvare era alt partid, cum, de fapt, s-a întâmplat şi acum. Noroc de ciupercăria politică. Şi ca să nu i se afle intenţiile, vezi, Doamne!, politicianul nostru a venit la altarul partidului după ce s-au finalizat listele cu pomeniţii întru deputăţie, ca să nu dea de înţeles că lui îi crapă buza după o nouă sinecură. Trecut prin meandrele politicului, ştie că soarta unora poate fi întoarsă dintr-un condei. Aşa că, până sus, niciodată nu poţi şti cine pe cine se mănâncă.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…
View Comments
Costelush, baiet de pripas.
Ai-hai, Ardeal Ardeal, cum nu apreciezi tu moldovenii si oltenii.