Magdalena Șerban
Nu sunt aducătoare de bucurii și nimeni nu își dorește să ajungă să aibă nevoie de ele, dar capelele sunt indispensabile pentru vremurile actuale. Unii primari și-au dat silința să le ofere cetățenilor o variantă modernă și conforbabilă ca locație de jelire a celui drag, trecut în neființă. În comuna Vălișoara, mai exact în satul Săliștioara, un astfel de edificiu se remarcă prin bunul gust și simplitatea cu care a fost realizat.
Locul cu multe lacrimi
întâmpine disconfortul adus de forfotă, lume care vine și pleacă, preocupare pentru locuri de șezut, etc. Așa, totul e într-un cadru organizat și special amenajat pentru astfel de evenimente nedorite. La ora actuală, avem amenajate spații cu destinație de capele care aparțin domeniului public al comunei în Dealu Mare, Săliștioara și Stoieneasa. Capela din satul Vălișoara aparține de Biserica Vălișoara”, a transmis primarul din Vălișoara, Camelia Bedea (foto).
Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…