www.mesagerulhunedorean.ro

Gura lumii, 25.02.2014

gura lumiiSe pare că marea vânzoleală de iarnă, iscată din competiţia subterană între câţiva politicieni puşi pe căţărat în fotoliul acela de sus, de unde se vede şi se mişcă totul pe la noi, se continuă cu gigantica vânzoleală de primăvară. Nu ştim dacă amploarea considerabilă a acestei agitaţii e susţinută şi de avatarurile asteniei de sezon sau e numai rezultatul unei veşti intens, înfrigurat şi indecent aşteptate. Vestea de care vorbim ar veni, spun gurile de neoprit, taman în sezonul zburdalnic, plin de clopoţei – unii spun că, anul acesta, vor fi ditamai clopotele, aşa de tare se aude deja partea ascunsă a poveştii. E o veste pe care, se pare, o aşteaptă mult prea multe guri flămânde, nu din acelea de care ştim noi, ci din acelea flămânde rău, de om ghiftuit, mult prea multe guri lacome pentru un singuratic de fotoliu. Vestea, cică ar fi să vină la ceas de amiază, cu un rigă palid de emoţie, peste o damă legată la ochi – cel puţin, teoretic. Dacă va fi să fie aşa cum aşteaptă nesătuii, va fi banchet cu bătaie pe funcţii, de va bubui judeţul. De nu va fi să fie, tare multă întristare se va arăta în ceaşca luptătorilor de spătar.

Se spune că nici un bine nu rămâne netaxat, dar noi ştim că nici răul nu e mai breaz, ascunzând în spate un rău şi mai mare. Astfel, după ce un mare şogun, om din ăl mai bun – la ale sale -, a ridicat sabia şi a decretat răzbunare completă împotriva celor care nu-i vor mai fi cu nasul la vârful bombeului, din motive de despărţire, mulţime din cei ce au deja coşmaruri cu şuturi în poponeaţă dinspre slujba grasă spre strada nimănui s-au pus la tocmit întâlniri de taină, prin cele staţiuni care oricum nu folosesc la altceva, căutând arma mortală, cea care să-l pună pe răzbunător în capcana visurilor cu dungi. Din câte ştim, nu au găsit încă arma respectivă, dar de căutat, caută. Câţiva, mai deprinşi cu românismele, au adoptat altă strategie: cererile de mutare a scaunelor în zone pe care şogunul nu le vede bine, că n-are cu ce. Şi unii, şi alţii aşteaptă desprimăvărarea lucrurilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.