Gura lumii

Gura lumii, 24.08.2015

gura-lumiiUn individ trecut prin viaţă ca raţa prin apă, fără scrupule şi decenţă, vrea cu orice preţ răzbunare şi chiar dacă este cu sabia deasupra capului, nu se fereşte să ameninţe. Este vorba de un antrenor de ploaie, care printr-o conjunctură nefavorabilă am spune noi, a ajuns pe sticlă atât ca formator de opinie, deşi e mai potrivit în cazul lui să spunem ca deformator, cât şi ca subiect de ştiri. Individul care bătea copile şi le trimitea la produs iar apoi le lua banii, a beneficiat de clemenţa magistraţilor care, chipurile, impresionaţi până la lacrimi de etatea sa şi de faptul că este un fiu iubitor şi grijuliu, l-au făcut scăpat din lesă. Cum s-a crezut liber ca pasărea cerului, omul a căutat să afle cine l-a turnat şi cum ar putea să le închidă gura celor care au povestit cu amănunte despre afacerea grotescă pe care o conducea. Cârcotaşii spun că de pe o cartelă telefonică a sunat una dintre victime, dar şi un martor, şi cu batista la gură, ca să nu-i fie recunoscută vocea, le-a cerut să aplice legea tăcerii.

Vânzoleală mare într-un municipiu din sudul judeţului după ce două tabere au început să-şi ascută săbiile. Cel puţin aşa povestesc cârcotaşii pe la colţuri. Gurile rele spun că doi foşti aliaţi se pregătesc de răzbel, ambii urmărind acelaşi fotoliu. Prima manevră a fost să se ameninţe prin soli că vor deschide gura unul despre altul, mai precis de afacerile necurate făcute când se iubeau. A doua manevră din această luptă, spun cârcotaşii, este pe plan informativ. La fel ca şi un alt edil din ţară care şi-a trimis oamenii să-i monitorizeze amanta, şeful urbei, la sfatul unui apropiat de încredere, fost om cu aplicarea legii, şi-a pus subordonaţii să monitorizeze adversarul politic. Tot ce face şi cu cine se vede, iar pentru a nu fi acuzat de fapte penale cum s-a petrecut în cazul colegului său, omul se foloseşte doar de angajaţii de încredere aflaţi în zile libere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura