Gura lumii

Gura lumii 24.07.2013

Vorbesc gurile rele că un loc de făcut baie, deschis recent, după ce a fost modernizat cu fonduri europene, lasa mult de dorit la capitolul servicii. Se ştie ca patronul de acolo, cunoscut pentru ţepele date multor afacerişti şi nu numai, nu prea cunoaşte ce înseamnă calitatea serviciilor, mai ales că este ajutat la capitolul marketing de o persoană frustrată care nici ea nu le are cu serviciile, decât poate cu sifonările pe la poliţişti. Zvonerii susţin că recent, nişte clienţi de la locul cu pricina s-au arătat dezamăgiţi de ce au găsit acolo. Cârcotaşii povestesc că dacă vrei să iei ceva boli de piele, poţi să te scalzi în acel loc. Iar dacă vrei să mănânci câte una alta, o poţi face, după ce aştepţi până îţi trece foamea o friptura, care oricum ajunge rece pe masa ta. Gurile rele spun ca la intrare eşti aproape percheziţionat, nu care cumva să aduci cu tine băuturi răcoritoare sau mâncare de acasă. Pentru că, spun cârcotaşii, poţi să serveşti acolo, iar apoi să mergi direct la spital.

Vorbesc zvonerii că un personaj care era cât pe ce să fie şi el dus în spatele gratiilor, într-un dosar cu reţete false, ar fi scăpat extrem de simplu. Cică, spun cârcotaşii că omul nostru a reuşit să scape de răcoare, după ce le-a spus anchetatorilor tot ceea ce ştia despre partenerii săi de afaceri. Motivul, susţin gurile rele, este acela că el a scăpat de puşcărie, însă partenerii au avut de suferit câteva luni, cât au stat după gratii. Personajul de care vorbim s-a îmbogăţit în tot acest timp mai mult decât până acum, îi merge chiar foarte bine, în timp ce ceilalţi suferă în tăcere. În aceste condiţii, după ce au ieşit din puşcărie, oamenii s-au întrebat cine i-a dat în gât. Zvonerii povestesc că nu le-a trebuit mult timp pentru a afla cine a fost „prietenul” care le-a spus anchetatorilor şi ce voiau să audă şi ce nu. Cârcotaşii spun că omul nostru va plăti pentru trădarea lui, mai ales că partenerii trădaţi îi pregătesc acum ceva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura