Gura lumii

Gura lumii, 24.06.2016

gura-lumiiO cunoscută sportivă, legitimată la un club din capitala judeţului, remarcată atât la nivel naţional, cât şi la cel internaţional, a dispărut de o vreme din concursuri, deşi la începutul anului era creditată cu şanse de a trece oceanul, la cea mai mare competiţie a tuturor sporturilor. Varianta oficială transmisă e că tânăra speranţă se confruntă cu o accidentare, dar se pare că adevărul e altul. Vorbesc cârcotaşii că merituoasa şi frumoasa sportivă ar fi fost lovită de săgeata lui Cupidon, dar ăsta nu ar fi un fapt ieşit din comun la vârsta adolescentină. Însă, se pare că de pe urma amorului inocent, eroina noastră s-a ales cu o povară nedorită care i-a stopat ascensiunea sportivă exact când astrele îi surâdeau.

O echipă din sudul judeţului, ce tocmai a câştigat campionatul judeţean în sportul cel mai îndrăgit de pe mapamond, a sărbătorit cu fast acest succes, ce a venit oarecum nesperat. Deşi băieţii, care au doar ca un hobby sportul cu lobda, îşi făceau speranţe pentru a juca la un nivel mai înalt, sorţii le-au fost potrivnici, scoţându-le în cale cel mai puternic adversar posibil. Şi, deşi afirmaseră prin presă că se vor bate ca leii, cei de la echipa cu nume de erou mitic nu au mişcat în front în faţa adversarului, luându-şi adio de la eşalonul terţ încă după primul duel. Vorbeşte lumea că, petrecăreţi de fire, băieţii din Vale s-au dus pe malul Begăi în vacanţă, iar în noaptea dinaintea meciului au dat-o pe chirvaisuri şi jocuri de noroc. Mai rău însă a fost că, deşi mai marele lor i-a surprins în fapt şi le-a întrerupt distracţia în miez de noapte, băieţii au făcut figuraţie a doua zi pe teren, permiţându-le adversarilor să-i ia şi la mişto, revenind în Vale cu coada între picioare!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura