Gura lumii, 24.04.2015

gura-lumii„Lauda de sine nu miroase a bine”, susţine un proverb foarte cunoscut. Necunoscând sau ignorând voit înţelepciunea tradiţională, reprezentanţii unui club de la noi din judeţ au început o campanie foarte agresivă de promovare a activităţii lor în mediul virtual. Astfel, orice competiţie sau concurs, indiferent de nivelul sau importanţa lor, sunt prezentate cu lux de amănunte pe contul de Facebook al clubului în cauză. Iar pentru ca tentativa de promovare a clubului să fie una mai de prost gust decât e acceptat, oficialii postează ieşirile la un suc, pizza, ciorbă de fasole sau iarbă verde ale sportivilor clubului pe post de „activităţi”. Nu dăm sfaturi nimănui, însă, insistând cu astfel de informaţii lipsite de valoare, există riscul ca adevărate performanţe (dacă vor exista) să fie înghiţite de marea de informaţii de umplutură.

Posturile sigure la instituţiile de stat sunt extrem de vânate de locuitorii unei zone sărace din judeţ, chiar dacă remuneraţia este una relativ modestă. Iar când aceste posturi sunt unele călduţe şi nu presupun un efort prea mare, lupta pentru ocuparea lor „naşte monştri”. Ca dovadă, la concursul organizat pentru ocuparea a cinci posturi de paznic aflate în subordinea unei primării din zona respectivă s-au prezentat aproape 30 de candidaţi, fiind aproape şase persoane pe un loc. Concurenţa fiind mai puternică decât la unele facultăţi, organizatorii au luat lucrurile în serios şi au anunţat o bibliografie cu multe prevederi legislative la proba scrisă, iar pentru cei care au promovat examenul scris: diferenţierea s-a făcut la proba de interviu. Totul a decurs fără incidente majore până la momentul anunţării fericiţilor câştigători. Se pare că apariţia pe lista celor care urmează să fie angajaţi a două persoane care nici măcar nu au fost văzute la probele concursului ar fi declanşat un scandal monstru. Reclamanţii spun că respectivii câştigătorii suspecţi ar fi „pile” ale unor angajaţi cu funcţii babane în cadrul primăriei în cauză. Rămâne de văzut dacă reprezentanţii autorităţilor chiar au încercat să-i mintă cu neruşinare pe oameni în faţă sau, dacă persoanele care reclamă apariţia unor câştigători „invizibili la teste” au halucinaţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Doi hunedoreni, cu şanse la FOTE 2015

Atleţii Bogdan Şitoianu, de la CNS Cetate Deva, şi Alexandru Huţanu, de la CSŞ Hunedoara, fac parte din lotul lărgit

Hunedoara, „capitala” boxului juvenil

Municipiul de pe Cerna devine, pentru cinci zile, cel mai important punct de pe harta boxului românesc. Peste 100 de...

„Cupa Cetăţii” îşi sărbătoreşte „majoratul”

Tradiţionala competiţie de gimnastică aerobică dotată cu „Cupa Cetăţii” îşi va derula în acest weekend ediţia cu numărul 18. Sportivii...

Închide