Gura lumii

Gura lumii 23.12.2016

Un purtător de cuvânt al vocii nemulţumirilor angajaţilor dintr-o firmă de stat din judeţ, ce se află pe malul Mureşului, a cam uitat de ceva vreme de cei pe care îi reprezintă. Vorbesc gurile rele din firma cu pricina că liderul respectiv şi-a canalizat  atenţia pentru un război personal pe care îl are de ceva vreme cu unul din şefii săi. Astfel, gura lumii spune că, deşi are condiţii de pensionare, amintitul personaj a căutat tot felul de tertipuri pentru a rămâne în firmă. Mai spun zvonacii că omul nostru se laudă în stânga şi în dreapta fără perdea că el nu îşi va părăsi postul până nu îl va înlătura din funcţie şi din firmă pe rivalul său, cel care a fost o perioadă chiar în fruntea instituţiei.

Prin lumea sportului cu balonul, din judeţ, se vorbeşte despre o echipă cu nume de zburătoare, dintr-o comună hunedoreană, că va primi întăriri mari în această iarnă. Atât material, cât şi uman, mai mulţi practicanţi ai acestui sport de la o grupare din capitala judeţului, puşi pe liber de acolo, urmând să întărească rândurile trupei comunale. Şi cum unul dintre aceştia vine şi cu suportul financiar, e de aşteptat ca el şi gaşca lui să facă legea în vestiar. Spun gurile rele că jucătorilor cu state vechi la această echipă nu le cade prea bine mutarea, temându-se de stricarea atmosferei în grup. Dar cum banul dictează peste tot, cei care îl deţin au şi de câştigat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura