Gura lumii, 22.11.2019

21 noiembrie 2019 | 5 Comentarii | Publicat in: Gura lumii

Vorbesc gurile rele că o afacere extrem de profitabilă se derulează în prezent în judeţul nostru. Cică o duduie controversată, cu funcţie la o instituţie deconcentrată, a făcut bani serioşi, după ce a dus peste hotare mii de maidanezi. Zvonerii de serviciu povestesc pe la colţuri că duduia de care vorbim a reuşit să pună la punct afacerea respectivă, după ce a făcut o reclamaţie, iar animalele au fost lăsate libere pe străzi. Respectiva şi-a frecat mâinile de bucurie când a văzut cum îi merge totul din plin. Şi, pentru că depindea de ea să scoată câinii vagabonzi în afara ţării, robinetul cu bani a fost deschis. Nu, nu instituţia la care lucrează duduia a luat banii, ci, spun cârcotaşii, chiar în buzunarul ei şi al unei colege de serviciu au intrat banii.

Cârcotaşii susţin prin târg că se pregăteşte prima mutare la nivel local, de schimbare de şefi. În colimatoriu a intrat un şef aflat de mai mult timp pe fotoliul de director. Însă, spun zvonerii prin oraş, se pare că domnia acestuia se apropie de final. Gurile rele şuşotesc că se duc lupte serioase pentru ca actualul şef să-şi păstreze postul, dar vine tare din spate un săgetat, care are mari şanse să se cocoaţe pe fotoliul atât de râvnit. În aceste condiţii, bârfitorii spun că omul nostru se zbate degeaba şi nu mai poate continua pe funcţie. Cică acesta ar fi oferit o sumă frumuşică, pentru campanie electorală, dar a fost refuzat categoric. Cel puţin aşa au auzit zvonerii prin târg.

Loading...

Comentarii (5)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. dna spune:

    ARION tic tac….

  2. Bolesc spune:

    ar fi cazul sa il demita pe Arion, ca a dus apaprodu in cap

  3. Klausică spune:

    Arion pleacă să-i “rezolve” și pe alții cum a rezolvat Apaprodul.
    Asistăm la o perfectă ieșire din scenă a maurului.

  4. Mitroi spune:

    Cam unu pa zi pleaca da la sereleul lu Arion,de la prea mult bine sau saturat toti sa vada panarama asta
    Las ca vin din aia 200 de la poarta

  5. Zicu spune:

    Chiar asa…Apaprodu zici ca e firma lui, asa se comporta cu angajatii si ii trimite sa ii faca toate rahaturile lui. Mai ai un pic arioane…un pic…si iti vom descoperi toate furtisagurile

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Încep înscrierile la Atelierul lui Moş Crăciun

Primăria municipiului Hunedoara organizează cea de-a VII-a ediţie a „Atelierului lui Moş Crăciun - atelier de creaţie pentru copii!“

Expoziţia „Micia – Arc peste timp” la Veţel

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României...

Acţiune culturală dedicată Zilei Naţionale a României organizată de Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează în fiecare an o activitate specială dedicată Zilei Naţionale...

Închide